Tavi Clonda și Gabriela Cristea sunt împreună din 2013, când acesta a început colaborarea cu televiziunea Kanal D, însă, cum a devenit celebru, înainte de a se însura cu prezentatoarea TV?
În 2008, Gabriela Cristea s-a căsătorit cu Marcel Toader, de care a divorțat în anul 2013. Tot atunci, la postul Kanal D, unde prezenta emisiunea ”Te vreau lângă mine”, și-a făcut apariția Tavi Clonda, alături de trupa sa. Relația lor nu a început brusc, ci treptat, iar amândoi au făcut un pas spre acest lucru.
„Lucrurile au inceput treptat, trepat, nu a fost un bum. Povestea noastra nu e de multa vreme, lucrurile au inceput mai tarziu. Nu stiu daca m-am lasat cucerita sau am incercat sa ne cucerim unul pe celalalt. Cred ca fiecare dintre noi a facut un pas, am pasit amandoi. Mi-au placut multe lucuri la el”, spunea Gabriela Cristea la acea vreme.
Ce a făcut Tavi Clonda, înainte de a deveni celebru? Drumul său a fost presărat cu multe momente și încercări profesionale. Solistul este din Brăila, oraș unde a urmat cursurile gimnaziale și liceale, iar primul lui contact cu muzica a fost în primul an de școală, când a urmat un curs de pian. Mai târziu, și-a dat seama că i-ar sta mai bine cu o chitară în mână, așa că s-a reprofilat. După liceu, Tavi, după cum îi spun prietenii, a urmat Facultatea de Construcții Aerospațiale din Brașov, iar în paralel a studiat canto la Școala Populară de Artă din Brașov.
În 2001, solistul a participat la show-ul ”Ploaia de stele” de la TVR 1, unde a ajuns până în finală. În 2003, când avea doar 23 de ani, a acceptat contractul prin care devenea director de program artistic într-un turneu prin Europa, alături de o echipă formată din instrumentiști de valoare, soliști vocali și dansatori. Doi ani mai târziu, soțul Gabrielei Cristea a primit un contract de opt luni în SUA, Miami, Florida.
În 2006 s-a întors din America și a pus bazele trupei Bandidos, care, în timp, s-a destrămat, alegând o carieră solo. În 2012, Clonda, alături de Show Band, cântă în emisiunea lui Cristi Brancu, ”Confidențial”. În 2013, își întâlnește dragostea vieții, începând colaborarea cu televiziunea Kanal D, unde cânta cu trupa sa în emisiunea ”Te vreau lângă mine”, prezentată de Gabriela Cristea.