Tortul este desertul preferat al multor persoane. Este des asociat cu sărbătorile și evenimentele importante, iar la aniversări nu lipsește niciodată de pe masă. Știi de ce facem prăjitură în fiecare an de ziua noastră? Istoria deserturilor de acest fel este foarte bogată și detaliată. Playtech Știri ți-o va explica, pe scurt, în rândurile de mai jos.
Termenul „tort” este de origine vikingă, derivat din cuvântul nordic „kaka”. Primele deserturi sub formă de prăjituri au fost foarte diferite de ceea ce consumăm astăzi. Interesant este că abilitățile de coacere au fost identificate în Egiptul antic, pentru început, unde prăjiturile aveau aspect asemănător cu al pâinii. Ce aveau în plus era un îndulcitor: mierea.
Tot în Egiptul antic a apărut și prima mențiune despre aniversarea zilei de naștere. Datează, potrivit cercetătorilor, din jurul anilor 3.000 înainte de Hristos. Data la care se năștea faraonul era foarte importantă și era sărbătorită de toată lumea.
Cu toate că egiptenii își aniversau faraonii și organizau petreceri mari, cei care au inventat tortul aniversar au fost grecii antici. Aceștia pregăteau prăjituri speciale, primele având în compoziție brânză, pe care le decorau cu lumânări aprinse, în cinstea frumuseții zeiței Lunii, Artemis. Însă grecii celebrau doar zeii și zeițele.
Obiceiul de a sărbători ziua de naștere a unui om a apărut, de fapt, la romani. La început, se celebrau doar membrii din familiile înstărite. Deserturile pentru evenimentele de acest fel erau preparate cu diverse ingrediente, precum stafide și nuci.
Romanii au început să își sărbătorească membrii de familie și prietenii, însă nu oricum. Se organizau zile de naștere doar în cinstea celor care se bucurau de un statut important în societate, precum cel de luptător, erou sau bătrân înțelept. În primă fază, erau sărbătoriți doar bărbații. Femeile au început să fie cinstite astfel abia în secolul al XII-lea.
La zilele de naștere ale romanilor, persoana sărbătorită trebuia să vorbească despre faptele însemnate pe care le-a făcut. Toți trebuiau să afle prin ce se impunea în societate. La vremea respectivă, vârsta de 50 de ani era considerată deosebită, fiindcă mulți se stingeau din viață din cauza lipsurilor și a afecțiunilor de sănătate.
Astăzi, sărbătorim zilele de naștere cu tort, lumânări, felicitări și cadouri doar datorită faptului că biserica a dat dezlegare în acest sens. Pe vremuri, un astfel de eveniment era considerat păgân, din cauza faptului că se consuma mult vin, era multă veselie și, totodată, mult dezmăț.
Te-ar putea interesa și: Vârstele la care să nu sărbătorești zilele de naștere. Vei avea eșecuri și necazuri, ce spun numerologii
Preoții erau de părere că omul nu trebuia să se sărbătorească. În momentul în care a început să fie celebrată Nașterea Domnului (Crăciunul), biserica a acceptat ca și muritorii să își aniverseze ziua de naștere. S-a întâmplat abia în secolul IV, potrivit cercetătorilor și istoricilor.