După tragedia petrecută în Grecia, un alt accident înfiorător a avut loc în Olanda, acolo unde un tren care transporta cel puțin 50 de pasageri a intrat în coliziune directă cu un echipament de construcție aflat pe șine. Potrivit serviciilor de urgență olandeze, bilanțul victimelor este trist, astfel că, cel puțin 30 de persoane au fost rănite, iar una a murit.
Imediat după accident, echipele de salvare au intervenit la Voorschoten, un sat din apropierea orașului Haga, acolo unde victimele au fost consultate și preluate de ambulanțe. În unele cazuri mai puțin grave, unii dintre pasagerii mai puțin răniți au fost tratați la fața locului.
În urma coliziunii dintre trenul cu pasageri și echipamentul de construcție, un vagon a deraiat și a ajuns pe câmp, potrivit agenției de presă ANP. Conform celor mai recente informații, trenul de pasageri circula din orașul Leiden spre Haga în momentul tragediei.
După căderea primului vagon pe câmp, cel de-al doilea vagon s-a răsturnat pe o parte, accidentul fiind urmat de un incendiu izbucnit în vagonul din spate. Din fericire, pompierii au lichidat focul și au evitat o tragedie și mai mare.
După accident, Căile Ferate Olandeze (NS) au transmis că trenurile care urmau să circule între Leiden și anumite zone din Haga au fost anulate până la eliberarea zonei afectate. Informația inițială, potrivit căreia, accidentul s-a produs în urma impactului dintre un tren și un echipament de construcție au fost infirmate ulterior de autorități, neștiindu-se până la ora actuală motivul clar al tragediei.
Imaginile publicate de televiziunile locale au arătat cum salvatorii au folosit poduri improvizate pentru a traversa un canal care trece pe lângă șine pentru a ajunge la trenul afectat. Multe ferestre din vagoane au fost sparte, însă nu este clar dacă acest lucru s-a întâmplat în timpul accidentului sau când pasagerii au încercat să evadeze.
Potrivit fotografiilor imortalizate la fața locului, două vagoane ale trenului erau perpendiculare pe șine, aflându-se peste un mic canal și parțial într-un câmp. Ceea ce părea să fie partea din față a trenului a fost grav avariată, în timp ce alte părți ale trenului au fost parțial deraiate.