Consiliul Concurenței a pornit o anchetă amplă, după ce există suspiciuni că mai mulți producători de pe piață ar fi ajuns la anumite înțelegeri de stabilire a prețurilor. Așadar, instituția investighează 13 producători de ulei, unt și zahăr din țara noastră, care riscă amenzi drastice.
Este anchetă în rândul a 13 producători de ulei, unt și zahăr din țara noastră! Consiliul Concurenței a declanșat trei investigații privind posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor pe aceste piețe, se arată într-un comunicat de presă.
Aceștia ar fi profitat de contextul economic actual și ar fi majorat prețurile în tandem, pentru profituri mult mai mari. În cazul în care se va demonstra că s-au efectuat aceste practici, companiile riscă amenzi usturătoare.
„Avem suspiciuni că unii producători au profitat de contextul economic actual, respectiv de creșterea inflației, și s-au înțeles să crească suplimentar prețurile de vânzare pentru unele produse, obținând, astfel, profituri mai mari, nemeritate.
Dacă, în urma investigațiilor, vom constata acest gen de practici, le vom sancționa drastic”, a transmis Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, în comunicatului citat.
În cadrul acestor trei anchete, s-au efectuat inspecții inopinate la sediile și punctele de lucru ale mai multor companii de pe piața producției și comercializării de ulei de floarea soarelui. Printre acestea: Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA şi Ardealul SA.
În cazul pieței producţiei şi comercializării de unt, printre companiile vizate au fost Albalact, Covalact şi Dorna Lactate (parte din grupul Lactalis), Friesland România SA, Lacto Food SRL și Fabrica de Lapte Braşov (Olympus).
Iar în ceea ce privește piața fabricării şi comercializării de zahăr s-au derulat inspecții la firmele Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL și Lucsor Impex SRL.
Conform raportului Institutului Naţional de Statistică cu privire la evoluția inflației, uleiul, untul și zahărul se numără printre alimentele care au înregistrat cele mai mari scumpiri față de anul 2022.
Potrivit datelor oferite de INS, prețul zahărului a crescut cu 63% în prima lună a anului față de ianuarie 2022. În topul scumpirilor, pe locul doi, se regăsește untul, care a crescut cu 47%. Și un litru de ulei costă mai mult cu 34%.