În ultimii ani, matinalul Neatza cu Răzvan și Dani a trecut printr-o serie de schimbări, formatul bucurându-se și de o ediție de weekend, cu o altă echipă de prezentatori. Cine este vedeta care părăsește emisiunea de la Antena 1. Chiar ea și-a anunțat fanii.
Irina Ceban, alias Irisha, a devenit cunoscută publicului de la noi din țară în anul 2021, când a participat la emisiune Bravo, ai stil! de la Kanal D, însă popularitatea ei a căpătat dimensiuni astronomice, atunci când a acceptat provocarea de a face parte din echipa Faimoșilor, la Survivor 2021.
În ultima perioadă, telespectatorii au putut să o urmărească pe focoasa brunetă în cadrul matinalului de weekend de la Antena 1. Cu toate acestea, Irisha a luat decizia de a pleca de la Neatza, din motive profesionale.
Într-un interviu acordat publicației Click!, stilistul a dezvăluit că a renunțat la postul de asistentă de la Neatza de Weekend pentru a se putea concentra pe alte proiecte.
„Am plecat pentru că mi se suprapunea programul de la Antena 1 cu mai multe proiecte. Așa că nu mai puteam merge și la filmările de acolo. Fac styling pentru diverse videoclipuri, lucrez cu diverși artiști și cu reviste de specialitate.
Și atunci, pentru că acest job îmi ocupă mult timp, am fost nevoită să renunț la ceva… Și am renunțat la emisiune.
„E mult spus am renunțat, nu am renunțat la tv, doar că am luat o pauză. Recent l-am îmbrăcat pentru trei videoclipuri pe Emilian, am lucrat cu Nicoleta Nucă, cu Radu Ștefan Bănică junior.
Pot spune că am fost la «Bravo ai stil» și asta mă califică în acest domeniu. În plus, am făcut o școală de styling, tot aici în România, dar și una în Statele Unite ale Americii”, a declarat Irisha, exclusiv pentru click.ro.
De asemenea, Irisha nu și-a neglijat cariera muzicală, întrucât abia a înregistrat o nouă piesă pe care abia așteaptă să o lanseze pentru fani, în viitorul apropiat.
„Cât despre proiectele personale, chiar zilele trecute am ieșit din studioul de înregistrări, unde am făcut o piesă foarte drăguță și sper să vină momentul și să o lansez.
Mai am timp și pentru mine, e arogant să zici că nu ai timp. Dar dacă te trezești de dimineață și-ți faci programul bine, reușești de toate”, a completat frumoasa vedetă pentru sursa citată.