Consumată de obicei ca garnitură pentru diverse feluri de mâncare, mămăliga se află cu siguranță printre principalele preparate preferate ale românilor. Nu este deloc greu de făcut și nici nu necesită multe ingrediente, fiind totodată un înlocuitor perfect pentru pâine. Totuși, există anumiți pași de care ar trebui să ții cont atunci când o faci.
Alături de mici și sarmale, mămăliga este considerată un preparat tradițional românesc. Dar și unul dintre cele mai vechi, potrivit specialiștilor în domeniu, care susțin că aceasta ar fi una dintre primele feluri de mâncare gătită.
Fiind, în esență, un terci de consistenţă mai groasă, aceasta substituia foarte bine pâinea în trecut, care necesită un cuptor pentru a putea fi coaptă. Ulterior, multă vreme, mămăliga a fost mâncarea de bază a oamenilor care locuiau la sate. Acest fel mâncare era preparat mai ales în perioada verii, pentru a putea fi luată la câmp.
În timp, aceasta a devenit tot mai apreciată, aflându-se astăzi chiar și în meniurile celor mai scumpe restaurante. Așadar, în rândurile de mai jos, îți vom dezvălui un truc de care să ții cont atunci când o prepari, pentru a îți ieși fix cum trebuie.
Deși nu trebuie să fii maestru în arta culinară pentru a face o mămăligă, există totuși câteva aspecte importante pe care trebuie să le ai în vedere atunci când o prepari.
Așadar, primul pas, și unul dintre cele mai importante, este alegerea mălaiului. Optează pentru unul grișat sau cu granulație mai mică pentru ca timpul de fierbere să fie redus. De asemenea, este important ca înainte de a-l pune la fiert, acesta să fie cernut cu o sită.
Alte trucuri de care să ții cont:
Citește și: Nu mai arunca mămăliga care s-a întărit. Preparatul delicios pe care îl poți pregăti, e senzațional