Consiliul de miercuri, 15 martie, a adus emoții mari pentru cele două triburi, întrucât trei Războinici și trei Faimoși s-au aflat în pericol pentru eliminare. Cine este concurentul care a părăsit competiția Survivor România, întrunind cel mai mic număr de voturi din partea publicului.
UPDATE. Înainte de a afla cine pleacă acasă de la Survivor, cei 6 concurenți rămași în concurs au ținut câte un mic discurs.
„Aici am învăţat să îmi fac prieteni noi, ca atunci când eram copil. Am învăţat să mai pot puţin când nu mai pot. Sunt multe lucruri pe care le-am învăţat, o să îi spun şi fetiţei mele tot. De două săptămâni, mă simt obosit, nu mai făceam faţă, voiam acasă. Mă simt uşurat că plec”, a spus Doc.
De asemenea, Iftimoaie spune că, așa cum s-a retras din sport, la finalul acestui concurs, se va retrage și din viața publică. ”Aceasta este ultima mea emisiune, după care o să aleg să mă retrag 100% la viața privată”, a declarat Ionuț Iftimoaie.
UPDATE. În ediția din această seară a emisiunii Survivor 2023, s-a lăsat cu scandal atât în tabăra Faimoșilor cât și la Războinici. Discuțiile au fost mai mult decât aprinse.
În tabăra Faimoșilor, concurenții și-au dat cu părerea despre nominalizarea spre eliminare a lui Alin Chirilă. „Omul este mai meltean. Poate face niște glume proaste prin camp și probabil că fetele lor nu-l halesc”, crede Ada Dumitru.
De asemenea, DOC a venit la Ada pentru a-și cere scuze vizavi de incidentul în care amândoi au fost penalizați, dar aceasta nu s-a lăsat impresionată.
„N-are puterea să-și ceară iertare… El și când își cere iertare, de fapt, te împroașcă și mai tare cu noroi”, a spus Ada.
În tabăra Războinicilor, atmosfera a fost la fel de tensionată, moment în care Robert a început să plângă și i-a mărturisit lui Dan Ursa că nu poate să se supere pe el.
De asemenea, Dan Pavel a anunțat că tribul care câștigă jocul de recompensă va avea parte de un răsfăț pe cinste.
În ultima perioadă, Daniel Pavel a anunțat câteva modificări care au schimbat cursul competiției Survivor România 2023.
Pe lângă cele două simboluri pe care concurenții trebuie să le găsească prin junglă, ele fiind ascunse, una pe insula Faimoșilor, alta pe insula Războinicilor, concurenții se bucură de avantajul de a putea captura un combatant din tribul advers, pentru a-l „răpi” de lângă coechipierii săi.
În această săptămână, Războinicii l-au făcut pe Remus Boroiu prizonierul lor, lăsându-i pe Faimoși fără unul dintre cei mai puternici oameni în echipă.
Luni, 13 martie, luptătorii din tribul albastru au câștigat primul joc pentru imunitate, învingându-i pe Faimoși și capturându-l pe Remus Boroiu. În consecință, vedetele au avut parte de un consiliul tensionat, în care Faimoșii au fost nevoiți să voteze.
În lupta pentru colanele de imunitate au ieșit învingători Ștefania Stănilă și Mihai Zmărăndescu care, potrivit regulilor emisiunii, au făcut nominalizări, la rândul lor.
Cei doi sportivi i-au votat pe DOC și Ada Dumitru. Nominalizarea colectivă a grupului a fost fostul mare luptător Ionuț Iftimoaie.
Citește și Nominalizare surpriză la Survivor România 2023. Concurenții în pericol de eliminare
Balanța s-a echilibrat în ziua de marți, 14 martie, când Războinicii au pierdut în fața Faimoșilor, fiind nevoiți să suporte povara voturilor de la Consiliul de nominalizare.
Colanele de imunitate au fost câștigate de Andreea Moromete și Dan Ursa care, la rândul lor, i-au propus spre eliminare pe Lucianna Vagneti și Alin Chirilă. Nominalizarea colectivă din partea Războinicilor a fost Robert Moscalu.