Eva Oprea, personajul interpretat de actrița Maia Morgenstern, în serialul de pe Antena 1, stârnește foarte multe reacții, din partea fanilor. Cei care au urmărit-o pe actrița de legendă și în acest rol au avut o surpriză de curând când au aflat că vedeta a mers cu metroul. Mai mult, nu a fost vorba despre o experiență singulară, ci despre un obicei pe care aceasta îl practică aproape zilnic.
Maia Morgenstern nu se ferește să recunoască faptul că este o adeptă a mersului cu metroul. De fiecare dată când are nevoie să se deplaseze și își dorește să ajungă cât mai rapid la destinație, vedeta din serialul de pe Antena 1 folosește mijloacele de transport în comun. Alături de metrou, aceasta mai utilizează și tramvaiul, iar atunci când este remarcată de fanii care urmăresc Sacrificiul, pe aceasta nu o deranjează absolut deloc interacțiunea cu publicul ei. Maia Morgenstern a dezvăluit că nu de puține ori s-a întâmplat să fie abordată de către oameni de rând, în metrou sau alte mijloace de deplasare pe care le folosește.
„Da, merg cu metroul. Uneori, oamenii mă recunosc, alteori, nu. Unii îmi vorbesc, alții îmi cer autografe”, a povestit Maia Morgenstern, cu foarte multă sinceritate, potrivit libertatea.ro.
Mai mult, pe timpul călătoriilor, pentru a putea să își ocupe timpul cât mai eficient, actrița de 57 de ani se bucură și de diverse activități, precum cititul.
„Dar eu văd viață, văd oameni, văd lume și îmi văd de ale mele. Am timp să citesc câteva pagini, am timp să mă gândesc și contează că economisesc timp”, a mai completat cea care o interpretează pe Eva Oprea, în Sacrificiul.