Una dintre cele mai frumoase zone din România urmează să fie vizitată de turiști ce fac parte din categoria celor pentru care banii nu sunt o problemă. Prețul unui singur bilet este de aproape 130.000 de dolari.
Un colț al țării noastre va fi gazda unor turiști speciali. Bucovina a fost adăugată ca oprire în cadrul unui circuit internațional de lux, adresat persoanelor pentru care banii nu sunt o problemă sau care sunt dispuse să investească sume uriașe în călătorii, prețul unui singur bilet fiind de aproape 130.000 de dolari.
Circuitul este intitulat „Regate și culturi” și este organizat de TCS World Travel, o companie de turism de lux ce oferă clienților călătorii cu avioane private. Excursia durează aproape trei săptămâni – de pe 13 iunie până pe 2 iulie 2024 – și include opriri și în Londra, Cracovia sau Coasta de Turcoaz din Turcia.
Înainte de pandemia de Covid-19, Bucovina a mai fost inclusă în „Regate și culturi” de trei ori.
Citește și: Orașul din România care i-a înnebunit pe germani. Foarte mulți vin să îl viziteze, este comparat cu Viena
Prețul biletului pentru un singur turist este de 129.950 de dolari și include toate facilitățile – de la călătorii cu avionul privat, hoteluri, transport terestru și mese, până la toate activitățile zilnice, ghiduri, băuturi, dar și bacșișurile.
În cele 20 de zile ale călătoriei, turiștii vor ajunge, pe lângă România, și în Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Uzbekistan, Georgia, Turkmenistan și Turcia.
„O stea strălucitoare în Europa de Est, castelele pitorești ale României, mănăstirile pictate de renume mondial și capitala plină de cafenele sunt pline de farmec”, este prezentarea făcută de compania de turism pentru țara noastră, notează Monitorul de Suceava.
Turiștii vor sta în România de pe 18 până pe 20 iunie. După ce aeronava privată îi va aduce pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, vor fi duși să viziteze mănăstirile monument UNESCO din Bucovina, din secolele XV și XVI, considerate capodopere ale artei bizantine.