Începând cu data de 1 martie începe numărătoarea babelor, personaje mitologice din România. Există obiceiul la noi ca între 1 și 9 martie să ne alegem o zi, adică o „babă”, iar în funcție de cum va fi vremea în ziua pe care am ales-o, așa va fi tot anul pentru noi. Cum se aleg babele din martie și de unde a pornit această tradiție?
Babele de primăvară reprezintă ultima luptă dintre iarnă și primăvară, spune tradiția, motiv pentru care vremea este atât de schimbătoare în acea perioadă. De asemenea, tradiția mai spune că în perioada 1-9 martie, fiecare persoană trebuie să își aleagă o „babă”.
Așa cum va fi ziua aleasă, tot așa va fi și firea omului tot anul. Mai există o interpretare care spune că, așa cum este ziua respectivă, așa îi va merge omului tot anul.
Dacă vream va fi frumoasă în ziua aleasă, omul va avea noroc tot anul și toate îi vor merge bine. Însă, dacă vremea va fi rea, omul va fi morocănos și toate îi vor merge pe dos. Mulți bătrâni spun că, dacă va ploua sau va ninge în ziua babei lui, omul va ave un an bogat.
Mai mult de atât, există și o parte numerologică a Babelor. Conform acesteia, baba fiecărui om este ziua în care s-a născut. De exemplu, dacă cineva s-a născut într-o zi de 4, atunci va avea Baba pe data de 4 martie. Dacă este născut pe 30, Baba lui va fi pe 3 martie, deoarece 3+0=3.
Citește și: Mesaje de 8 Martie. Urări de Ziua Femeii pentru cele drage din viața ta
Din popor se spune că Baba Dochia avea un băiat renumit pentru frumusețea sa, lumea îi spunea Dragobete. Multe fete erau îndrăgostite de el, însă băiatul își dăruise inima și iubirea doar unei.
Baba Dochia era extrem de rea. Toți copiii fugeau din calea ei atunci când o vedeau, iar adulții se ascundeau în curți. Aceasta nu a acceptat-o niciodată pe fata băiatului ei. Îi oferea mereu sarcini grele și fără rezolvare pentru a-i face zile negre intenționat.
Într-o zi, Baba Dochia i-a poruncit fetei să meargă la râu cu un ghem de lână neagră și să o spele până ajunge albă. Dacă va reuși, doar atunci se va putea întoarce la feciorul ei.
Era în mijlocul iernii, iar fata spăla încontinuu la lâna primită. Obosită și cu mâinile degerate, fata își pierdea speranța și voia să renunțe. Dintr-o dată, apare lângă ea o bătrână. Legenda spune că era Sfânta Vineri, care i-a oferit o floare roșie cu care să spele lâna.
Citește și: Ce înseamnă dacă plouă în ziua Babei tale. Superstiţiile din popor îţi spun cum va fi anul pentru tine
Ghemul de lână era din negru tuciuriu, însă a devenit alba ca laptele odată ce a început să spele. Văzând că fata a reușit, Baba Dochia e devenit furioasă, crezând că floarea este un semn de primăvară, așa că și-a luat pe ea 9 cojoace și a plecat la drum, pe munte, cu turma sa de oi.
În timp ce înainte, vremea era tot mai caldă, iar Baba Dochia tot mai arunca câte un cojoc, până a ajuns să mai poate doar unul. Exact atunci, când mai avea doar un cojoc, a pornit un viscol care a făcut-o stană de gheață pe Baba Dochia.
Potrivit tradiției, cele nouă cojoace s-au transformat în nouă babe de primăvară. Vremea care se înregistrează între 1 și 9 martie va reprezenta desfășurătorul anului.