Fostul președinte al Rusiei nu se lasă intimidat de puterea uimitoare a Occidentului cu privire la unitatea și susținere de care a dat dovadă față de Ucraina, astfel că acesta a lansat noi amenințări nucleare. Potrivit lui Dmitri Medvedev, trimiterea armelor Ucrainei de către Occident reprezintă motivul care va declanșa „Apocalipsa”. Din păcate, mâna dreaptă a lui Vladimir Putin nu este la prima amenințare de acest gen, însă, acum, pare mai decis ca niciodată.
La un an de la împlinirea războiului din Ucraina, o mare parte din statele lumii, în special cele aliate Ucrainei, și-au exprimat sprijinul necondiționat în acest conflict sângeros izbunit la inițiativa Rusiei. Astfel că, oficialii mai multor state au dat asigurări cu privire la furnizarea armelo
Dmitri Medvedev este un aliat de seamă al lui Vladimir Putin și pare că îl susține în toată retorica sa nucleară, astfel că, la scurt timp după amenințările nucleare venite, săptămâna trecută de la Kremlin, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al preşedintelui Putin, a lansat un avertisment către statele care doresc să furnizeze arme grele Ucrainei.
Mai mult, mâna dreaptă a lui Putin a afirmat, într-o declaraţie dată publicităţii luni, că acest ajutor îndreptat către Kiev riscă să conducă la o catastrofă nucleară globală, potrivit Reuters.
Avertismentele lui Dmitri Medvedev sunt menite să descurajeze NATO, condusă de SUA şi aliaţii occidentali ai Kievului, să se implice şi mai mult în războiul din Ucraina, care continuă să provoace pagube uriașe armatei ruse.
Pentru a-și justifica amenințările, Medvedev a prezentat confruntarea Moscovei cu Occidentul ca pe o bătălie existenţială în care Rusia se luptă pentru existența țării și a poporului rus.
„Desigur, pomparea armelor poate continua… şi poate împiedica orice posibilitate de relansare a negocierilor. Inamicii noştri exact asta fac, nedorind să înţeleagă că obiectivele lor vor duce cu siguranţă la un fiasco total.
Pierderi pentru toată lumea. Un colaps. Apocalipsa. Unde uiţi pentru secole de viaţa de dinainte, până când molozul încetează să mai emită radiaţii”, a declarat Medvedev pentru cotidianul Izvestia, potrivit Agerpres.