Se împlinesc 44 de ani de la decesul artistei cu voce de aur Ileana Sărăroiu. Pe seama morții sale au circulat zvonuri cumplite, care pur și simplu îți taie respirația. Unii susțin că ar fi fost înmormântată de vie, că s-ar fi aflat în moarte clinică. Alții sunt ferm convinși că au auzit zgomote ciudate din coșciug. În exclusivitate pentru Playtech Știri, solistul Gheorghe Turda ne-a vorbit despre prietenia strânsă avută cu Ileana Sărăroiu.
Ileana Sărăroiu a încetat din viață pe 12 mai 1979, în urmă cu aproape 44 de ani. I s-a făcut, brusc, rău, în timp ce se afla pe scenă, la o nuntă din Călărași, la petrecerea soților Liliana şi Gheorghe Ispas. Liliana a făcut, în urmă cu câțiva ani, mărturisiri despre tragedia care a îndurerat întreaga țară:
“Mi-aduc aminte ca şi când ar fi fost ieri. Artista fusese tocmită de socrul meu să vină în jurul orei 22.00. S-a ţinut de cuvânt, deşi fusese foarte solicitată în acea zi. Mai avusese un concert în ţară. La ora stabilită, a sosit cu soţul său, Mircea Cîmpeanu, cu o Dacie albă. Elegant îmbrăcată, aşa cum o vedeam la televizor, a urcat imediat pe scenă.
Avea o rochie lungă bleu şi un pardesiu negru cu alb în motive populare. Părul negru lung era strâns în coadă cu o coroniţă cu flori. Mi-aduc aminte că s-a plâns că este obosită şi că ar dori o cafea. Femeia care i-a pregătit cafeaua a fost prima luată la întrebări, la Procuratură. S-au gândit că poate i s-a pus ceva în băutură, că moartea nu a fost un accident. Evident că nu s-a descoperit nimic”, spunea Liliana Ispas, într-un interviu pentru Adevărul.
Timp de o săptămână, trupul solistei a fost depus la morga din Călăraşi, polițiștii demarând o anchetă amplă. În cele din urmă, s-a stabilit că un anevrism i-a provocat accidentul vascular cerebral.
Ileana Sărăroiu a fost înmormântată în Cimitirul Sf. Vineri din București. La acea vreme, au circulat însă multe zvonuri teribile, cum că solista ar fi fost îngropată de vie, că s-ar fi auzit noaptea zgomote ciudate, din coșciug, și că ar fi fost găsită zgâriată pe tot corpul și cu fața în jos, când au dezgropat-o”.
Gheorghe Turda a dorit să clarifice toate aceste zvonuri, care-ți dau fiori reci pe șira spinării, și care au circulat ani la rând pe seama morții cântăreței Ileana Sărăroiu:
”Nu este adevărat că Ileana Sărăroiu a fost îngropată de vie, că s-a trezit în coșciug, Doamne ferește! Sunt doar minciuni băbești. Se spune că a murit de anevrism, dar eu cred că suferise un infarct. I-au mutat groapa, în alt loc, pentru că fusese înmormântată, undeva, foarte aproape de o toaletă, la vreo 2-3 metri distanță, apoi au adus-o spre aleea principală, la intrarea în cimitirul Sfânta Vineri din București, de pe Calea Griviței. A fost și va rămâne un nume. Restul sunt legende înfricoșătoare, de prin cimitire”, ne-a declarat solistul, exclusiv pentru Playtech Știri.
Apropiații familiei susțin că sicriul Ilenei a fost mutat în prezența fratelui ei și al soțului, fără însă să ridice capacul și că înainte de a fi înmormântată fusese îmbălsămată.
Pe impozanta ei cruce din marmură albă se află și în prezent numele soțului ei, Mircea Cîmpeanu, care, la câțiva ani după decesul Ilenei, s-a căsătorit cu Maria Ciobanu:
”Maria se potrivește foarte bine cu Mircea, el o respectă și o iubește foarte mult, ei locuiesc în America, am fost la ei în casă, sunt oameni tare gospodari”, ne-a mai spus Gheorghe Turda, exclusiv pentru Playtech Știri.
Pe mormântul Ilenei Sărăroiu, familia acesteia a trecut emoționantul vers din vestitul ei cântec: ”Păsărică, mută-ți cuibul!”.
Gheorghe Turda își amintește cu drag și cu nostalgie de Ileana Sărăroiu, alături de care a participat adesea și la petrecerile din anii comunismului ale politicienilor vremii. Nu va uita niciodată recitalul Ilenei de la nunta lui cu Betty Balerina:
”Ileana Sărăroiu mi-a cântat la nunta pe care am făcut-o la Hanul lui Manuc. La final, când a terminat programul, ea era udă leoarcă. Am mers să îi mulțumesc și să o pup, căci o oră și jumătate nu a pus microfonul jos, dar și să o întreb cât mă costă. Ileana mi-a zis însă așa: ”Măi, Ghiță, măi, ginerică, păi nu ai tu atâția bani în buzunar pe cât merit eu în momentul ăsta!”.
Gheorghe Turda ne-a mai dezvăluit și cum a visat-o, acum șase luni, pe Ileana Sărăroiu:
”Am visat-o nu de mult timp, acum probabil vreo jumătate de an. Am visat-o așa. Că o duceam cu mașina, la o nuntă, ca să cânte. Și ea mi-a zis: ”Ghiță, eu rămân aici, să cânt la nuntă, tu du-te acasă, și cântă acolo, căci te așteaptă lumea!”.
Cea mai frumoasă piesă a Ilenei Sărăroiu: „Pasarica muta-ti cuibul„ – Ileana Sararoiu