Din 16 noiembrie telespectatorii postul Kanal D au parte de o nouă producție românescă, intitulată ”Moldovenii”.
Ca mai toate posturile de televiziuneși Kanal D vine cu o nouă grilă, cea de toamnă, asta implicând și câteva modificări de difuzare a unor programe deja existente, adăugarea unora noi, precum serialul ”Moldovenii”, serialprodus de cei de la trupa „3 Chestii” împreună cu cei de la Kanal D. Echipa creativă din spatele noii producții sunt Petronel Gabriel Gongeanu, Iulian Mehedint, Radu Tibulca, Vasile Pantiru, Andreea Lodba, Claudiu Dobrita, Aida Ioana Cojocariu si Bogdan Burtila.
Prin serialul „Moldovenii”, Kanal D își propune să suprindă translatând si adaptând viziunea din online în TV, mixând astfel două medii care se potentează reciproc.
Simpaticele personaje ale serialului de comedie „Moldovenii” și-au cucerit telespectatorii cu aventurile incredibile prin care trec, zi de zi, în satul unde totul este posibil: Găurenii de Jos. Din 16 noiembrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, cei doi vecini în jurul cărora gravitează toată acțiunea, pădurarul Mitica (interpretat de Petronel Gabriel Gongeanu) și prietenul său devotat, Cornel (Iulian Mehedint), se vor întrece în isprăvi și vor pune pe jar toată suflarea satului, dar și pe telespectatori.