16 ian. 2023 | 10:06

Jaqueline Cristian și Ana Bogdan, eliminate de la Australian Open 2023. Când vor juca Irina Begu, Sorana Cîrstea și Patricia Ţig

News
Jaqueline Cristian și Ana Bogdan, eliminate de la Australian Open 2023. Când vor juca Irina Begu, Sorana Cîrstea și Patricia Ţig

Jaqueline Cristian și Ana Bogdan au fost eliminate încă din primul tur de la Australian Open 2023. Marți intră în scenă și ultimele trei jucătoare care ne vor reprezenta la primul turneu de Grand Slam al anului. Irina Begu a primit o veste bună, după ce organizatorii au anunțat-o că va avea o nouă adversară.

Jaqueline Cristian și Ana Bogdan au pierdut în primul tur la Australian Open 2023

Jaqueline Cristian a fost prima jucătoare din România de pe tabloul principal care și-a început „aventura” la Australian Open 2023. Nu a avut însă nicio șansă în duelul cu favorita numărul trei a turneului. Sportiva noastră a rezistat pe teren mai puțin de o oră în confruntarea cu Jessica Pegula și a câștigat doar un game.

„A jucat foarte bine şi mă aşteptam la un meci foarte solid din partea ei, doar e numărul 3 în lume. Am încercat să mă concentrez mai mult pe mine şi să fiu atentă mai mult la jocul meu decât la jocul ei, dar chiar a făcut un meci foarte bun, iar eu am greşit prea mult.

Am avut câteva şanse de a închide nişte game-uri, puteam să servesc mult mai bine, puteam să închid câteva puncte pe care le-am greşit destul de uşor. Poate ar fi fost mai strâns scorul, dar oricum ar fi fost un meci foarte greu”, a spus Jaqueline Cristian, pentru eurosport.ro.

Și Ana Bogdan, locul 63 WTA, a pierdut în primul tur în fața unei sportive din Ungaria, Anna Bondar, sportivă care a început competiția pe locul 81 WTA. Meciul s-a terminat după trei seturi, iar scorul a fost 2-6, 6-2, 3-6, după două ore și două minute de joc. A fost a doua întâlnire directă dintre Bogdan și Bondar, scorul fiind acum 1-1. Anna Bondar, ocupanta locului 81 WTA, se va duela la Melbourne cu favorita numărul 17, Jelena Ostapenko, care a trecut fără emoții de ucraineanca Dayana Yastremska.

Când vor juca la Australian Open 2023 Irina Begu, Sorana Cîrstea și Patricia Țig

Marți este ziua în care vor intra pe teren și ultimele trei sportive din România care ne reprezintă la Australian Open 2023. Irina Begu, locul 28 WTA, şi cap de serie numărul 27, ar fi trebuit să o înfrunte pe Saisai Zheng, dar sportiva din China s-a accidentat și va fi înlocuită de Elizabeth Mandlik, o jucătoare aflată la prima apariție la acest turneu de Mare Slam. Irina Begu participă a 12-a oară, iar cea mai bună performanță a înregistrat-o în anul 2015, când s-a calificat în optimile de finală. Meciul ei va începe după ora 7.30

Patricia Maria Ţig o va întâlni, în primul tur de la Australian Open 2023, pe Shuai Zhang, din China, cap de serie 23, după ora 6.00. iar Sorana Cîrstea va evolua contra sportivei Iulia Putinţeva, din Kazahstan, după ora 5.30. Cele trei partide sunt programate marți.

România nu poate conta la această competiție pe Simona Halep. Jucătoarea din Constanța este suspendată provizoriu pentru dopaj.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Ignat pentru a-ti merge bine
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Cumetrie politică la PNL. Cum a ajutat-o liderul filialei Sector 4, Ionuț Stroe, pe fina sa să obțină o funcție publică
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Mihai Morar, probleme grave de sănătate. A ajuns iarăși la spital
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Secretul pe care Ion Iliescu îl va lua în mormânt. Procurorul care a lucrat la dosarul Revoluţiei Române aruncă bomba
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Românii vor fi CONTROLAȚI la GRANIȚA cu BULGARIA! Se ÎNTÂMPLĂ de la 1 ianuarie 2025
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro