Adelina Pestrițu este căsătorită cu Virgil Șteblea din luna iulie a acestui an, însă abia acum câteva zile cei doi au reușit să plece în luna de miere. Vedeta a publicat pe Youtube un filmuleț în care le arăta fanilor ei cum a arătat mica lor vacanță, cum s-au răsfățat și cu ce au venit acasă.
Adelina Pestrițu este una dintre cele mai frumoase femei din România, dar și una dintre cele mai urmărite persoane publice din țară. Fosta vedetă Kanal D este urmărită de peste un milion de utilizatori pe pagina ei de Instagram, așa că are mereu grijă să arate impecabil și să-și țină la curent fanii cu tot ce face.
După cum susține, să fii influencer nu este atât de ușor pe cât pare. Bruneta este tot timpul cu telefonul în mână, așa că munca ei nu se termină niciodată. În pofida acestor factori, a avut timp să formeze o familie alături de Virgil Șteblea. Cei doi s-au căsătorit în vara acestui an, însă tocmai acum câteva zile au reușit să lase tot și să plece în luna de miere.
Adelina a fost în Statele Unite ale Americii, unde a pășit pe covorul roșu de la Los Angeles în cadrul galei E! People’s Choice Awards. Vedetei i-a fost înmânat premiul ”Best Romanian Pop Culture Influencer 2019”. Așadar, cu această ocazie Adelina a profitat și îmbinat cariera cu familia, mergând cu soțul ei în Las Vegas.
„O să mă duc să cumpăr tot ce îmi iese în cale pentru că abia așteptam această sesiune de shopping. Mi-aș fi dorit să fie și Zeny cu mine aici, dar e cam greu să o plimbăm la distanță așa mare, la un an și trei luni, mai ales că noi am venit cu treabă aici”, a spus Adelina Pestrițu pe Youtube.