Dacia vine cu o veste neașteptată pe final de an. Se pare că rezultatul oferit luna aceasta de specialiști pentru 2022 este unul cu mult peste așteptări. Modelele pe care le-au ales cei mai mulți anul acesta au fost Sandero, cu 20.600 de unități, urmat la o distanță considerabilă de Duster, cu 15.700 unități. În timpul acesta, pe locul trei se află noul model Jogger, cu 6.300 de unități vândute.
Marca Dacia a înregistrat una din cele mai bune luni din acest an și a depășit pragul de 500.000 de autoturisme după 11 luni. Cu toate astea, rezultatul anual va fi mult sub cel din anul 2019, an în care au fost vândute nu mai puțin de 700.000 de unități.
Dacia a vândut în penultima lună a anului un număr de 51.200 de autovehicule, cu 13,5% mai multe decât în luna similară din 2021. Aceasta este și a patra lună din 2022 ca volum vândut, arată datele companiei. De asemenea, creșterea față de noiembrie 2021 este de peste 6.000 de automobile, lucru care arată că uzinele din Mioveni și Tanger au depășit criza de semiconductori.
Cele mai vândute modele Dacia din luna noiembrie au fost Sandero, cu 20.600 de unități, urmat la o distanță considerabilă de Duster, cu 15.700 de unități. Pe locul al treilea s-a instalat noul model Jogger, cu 6.300 de unități vândute, iar pe poziția cu numărul patru se află Spring, la 600 vehicule distanță.
Volumul vândut la nivel global de Dacia a ajuns la 516.800 de autovehicule, cu 7 procente mai mult decât în urmă cu un an, adică peste 30.000 de mașini în plus, conform profit.ro.
În cazul în care Dacia își va menține ritmul vânzărilor, va putea să depășească 550.000 de mașini vândute, lucru care reprezintă o revenire față de 2020, dar la o distanță foarte mare de anul record 2019. Dacia a reușit astfel să vândă 537.095 vehicule în 2021, cu 3,1 % mai multe decât în 2020, și 736.500, în 2019.
Consiliul Concurenței a sancționat 65 de companii și o asociație cu amenzi de 130 de milioane de lei pentru participarea la o înțelegere pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor din România. Printre acestea se afla și Dacia România.
,,56 dintre companiile sancționate sunt sau au fost membre ale Asociației Concesionarilor Dacia, Renault și Nissan – ACODAREN și desfășoară, printre altele, activităţi de reparare a autovehiculelor. Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că acestea și-au coordonat comportamentul comercial, prin intermediul ACODAREN, convenind în comun, printre altele, un nivel fix al prețurilor pieselor de schimb și al tarifelor de manoperă utilizate în relația cu anumite societăți de asigurare. În acest fel, acestea au eliminat concurența între ele”, a transmis Consiliul Concurenței într-un comunicat.