Usturoiul este un aliment nemaipomenit, fiind folosit în foarte multe dintre preparatele românești, însă acesta vine și cu o mare neplăcere. Folosirea lui face ca mâinile să miroasă și la câteva ore după. Care este soluția care te scapă de mirosul de usturoi de pe mâini și pe care foarte mulți o au în casă?
Cei cărora li se pare că nu mai scapă de mirosul de usturoi de pe mâini după ce l-au folosit au o metodă foarte simplă la care pot apela cu încredere.
Astfel, ca să scapi de neplăcutul miros de usturoi de pe mâini cât ai zice pește trebuie să cauți un obiect de oțel inoxidabil, poate fi și o oală, o lingură, un polonic sau chiar o bară.
Astfel, după ce ați identificat obiectul din oțel inoxidabil tot ce trebuie să faceți este să vă frecați cu el pe mâini sub jet de apă rece.
Trucul folosirii obiectului de oțel inoxidabil este acela că acei compuși sulfurici din usturoi se “agață” de anionii – ionii negativi, de pe oțelul inoxidabil și astfel se îndepărtează particulele minuscule de usturoi de rămase pe mâini.
Prezența apei reci este și ea justificată prin faptul că micșorează porii și ține astfel la distanță uleiurile care se regăsesc prin usturoi.
Pe de altă parte și mirosul de ceapă este unul neplăcut, chiar dacă ceapa este minunată în toate felurile de mâncare. Folosirea ei presupune rămânerea în urmă a mirosului specific, de nesuportat pentru unii.
Un prim lucru pe care poți să îl faci atunci când folosești ceapa este să deschizi fereastra bucătăriei, astfel încât mirosul să se evapore cât mai repede.
O altă soluție presupune fierberea într-o oală de apă a câteva bețișoare de scorțișoare în care se poate adăuga câteva felii de mere, portocale, lămâi și chiar crenguțe de brad. Mirosul fierturii va alunga mirosul de ceapă.
O altă metodă prin care poți scăpa de mirosul nesuferit de ceapă este folosirea unor lumânări parfumate. Pentru un rezultat rapid sunt indicate lumânările cu aromă de citrice sau de vanilie.
Ultima soluție propusă de noi pentru a scăpa de mirosul de ceapă constă în folosirea ceaiului verde. Fierberea unui ceai verde va face ca mirosul de ceapă să fie rapid alungat din bucătăria dumneavoastră.