SUA se teme pentru ceea ce ar putea urma, dacă strategiile dintre Rusia și China ar prinde contur și ar duce către acțiuni cu final nefavorabil întregii lumi. În urmă cu puțin timp, reprezentantul permanent al SUA pe lângă Alianță, Julianne Smith, a transmis un semnal de alarmă privind modul în care legăturile strânse dintre cele două țări vor submina puterea NATO.
Potrivit declarațiilor care au stârnit îngrijorare în lume, instrumentele comune folosite de Federația Rusă și China ar trebui să preocupe NATO din perspectiva schimbului de „tactici hibride”. Printre factorii de risc, Julianne Smith a subliniat riscurile care fac referire la securitatea cibernetică și livrările de energie.
„Nu există nicio îndoială că aceștia lucrează pentru a divide partenerii din Alianța transatlantică. Suntem foarte conștienți de aceste încercări și intenționăm să le combatem”, a transmis sursa citată, potrivit Rador.
Cu privire la pericolul reprezentat de alianța Rusiei cu China a vorbit și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, care a avertizat că o posibilă lipsă de ajutor și susținere a SUA față de Ucraina și Europa va avea consecințe grave, precum consolidarea alianței care s-ar putea naște între cele două țări puternice, respectiv China și Rusia.
Șeful NATO și-a exprimat încrederea față de implicarea în continuare a SUA față de Kiev, avertizând în același timp asupra impactului pe care scăderea interesului SUA în Europa va slăbi puterea NATO.
„Prezența SUA, dar și a Canadei în Europa este esențială pentru forța și credibilitatea relației transatlantice”, a transmis acesta.
În urmă cu puțin timp, Ministerul rus al Apărării a anunțat că Rusia și China vor organiza exerciții navale comune între 21 și 27 decembrie, acțiune care se desfășoară încă din 2012 și care va include tiruri de rachete și artilerie în Marea Chinei de Est, a transmis sursa citată, potrivit Le Figaro.
„Scopul principal al acestor exerciții este de a consolida cooperarea navală dintre Rusia și China și de a menține pacea și stabilitatea în regiunea Asia-Pacific”, a transmis Ministerul rus al Apărării.
Cu privire la exercițiile care vor începe astăzi, Rusia a declarat că patru dintre navele sale vor lua parte la eeveniment, inclusiv crucișătorul de rachete Varyag, în timp ce din partea Chinei vor participa șase nave, împreună cu avioane și elicoptere de ambele părți.
Navele rusești sunt deja pregătite de acțiune, acestea părăsind luni portul Vladivostok din Orientul Îndepărtat pentru a lua parte la exercițiile de o săptămână.
Relațiile strânse cu Beijingul au fost începute încă dinaintea invaziei ruse în Ucraina, astfel că cele două țări au căutat să își intensifice legăturile politice, de securitate și economice, în timp ce Vladimir Putin a văzut în liderul chinez un aliat potrivit alături de care să lupte împotriva Occidentului.