Victor Ponta a avut un mesaj tranșant după victoria lui Klaus Iohannis în fața Vioricăi Dăncilă. Liderul Pro România a avut prima reacție după ora 21:00, când au făcute publice rezultatele exit-poll.
Liderul Pro România, Victor Ponta, a avut o primă reacție după aflarea noului președinte al României la România TV.
”Nu pot să spun că sunt bucuros, nu l-am votat, nu l-am susținut pe domnul Iohannis. De partea cealaltă, Viorica Dăncilă trăiește într-o minciună! Niciun candidat al PSD nu a luat un scor atât de prost, niciun alt candidat nu a pierdut atât de multe voturi. Eu am pierdut în turul II cu 5,3 milioane de voturi, iar Viorica Dăncilă a luat puțin peste 3 milioane de voturi. Probabil că și la alegerile locale dreapta va câștiga. Singura soluție este o stângă unită, dar o stângă unită reformată, pentru că dacă ne unim pentru a lua bătaie, degeaba ne unim. Este nevoie de un pol de stânga unit și reformat, de figuri noi.”, a spus Victor Ponta.
Liderul Pro România a declarat că a stat pe gânduri dacă să voteze sau nu la turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Victor Ponta speră, în acest context, că românii vor avea o ofertă electorală „mai bună” peste cinci ani.
„Cu siguranţă sunt mai puţini oameni prezenţi [la urne – n.r] decât în 2014. Probabil, ca şi mine, mulţi s-au întrebat până în ultima secundă dacă să vină sau nu. Eu cred că e bine să participăm, chiar dacă nu suntem mulţumiţi de niciunul dintre candidaţi. Data viitoare, în 2024 să avem oferta mai bună din care să alegem.E foarte bine că oamenilor, chiar dacă plecaţi din ţară, le pasă de cine va fi preşedinte. Important e că, de obicei, cine se alege cinci ani nu mai e interesat de diaspora, deodată din cinci în cinci ani se apucă toată lumea să iubească diaspora. Poate de data asta se întâmplă”, a spus fostul premier.