Vrei să încerci o rețetă ușoară de pâine de casă? Dacă nu ai mai făcut până acum pâine de casă, rețeta descrisă mai jos este perfectă pentru începători. Ai nevoie de doar patru ingrediente și de o tavă pentru copt pâinea. Cu frământare minimă, fără robot de bucătărie, cu această rețetă de pâine nu vei da greș.
Mixul de semințe poate fi înlocuit cu alt tip de semințe cu fulgi de ceapă, usturoi sau pur și simplu poți renunța la ingrediente suplimentare.
Dospire aluatului de pâine se face în două etape:
– în prima etapă, aluatul se lasă la dospit pentru oră, într-un bol acoperit cu folie de plastic și un șervet de bucătărie.
– în a doua etapă, aluatul, după ce a fost întins și împăturit se lasă la dospit în tava de copt pentru 30 de minute.
Un secret pentru a obține o pâine cu miez pufos și coajă crocantă este să pui o tăviță cu apă în cuptor. Aburul împiedică formarea prematură a cojii de pâine iar miezul are timp să crească. Temperatura de coacere a pâinii este de 250 de grade, la o temperatură mai mică coaja se va usca și se va îngroșa.
După coacere, pâinea se lasă la răcit pe un grătar de bucătărie, în niciun caz pâinea nu se va înveli în prosoape pentru că se va forma condens care va duce la umezirea crustei.
1. Într-un bol se cerne făina. În mijlocul făinii se face o adâncitură unde se pun drojdia uscată cu puțină apă caldă.
2. Când drojdia se activează, se amestecă cu făina de pe margine. Se adaugă semințele.
3. În apa caldă se dizolvă sarea.
4. Peste făină, se toarnă 3/4 din apa caldă cu sare, se ung mâinile cu puțin ulei și se începe frământatul aluatului.
5. Se frământă aproximativ 4-5 minute, până se formează un aluat elastic, omogen.
6. Bolul cu aluat se acoperă cu folie alimentară și cu un prosop de bucătărie. Aluatul se lasă la dospit pentru aproximativ o oră.
7. După ce aluatul a crescut frumos în volum, pe blatul de lucru, uns cu puțin ulei, se întinde aluatul apoi se împăturește. Se repetă operațiunea
aceasta de 2-3 ori.
8. În tava de copt, unsă cu puțin ulei, aluatul se lasă din nou la dospit. Tava se acoperă cu folie de plastic. Aluatul va crește din nou.
9. Într-o tăviță se pune apă și se dă la cuptorul încins la 250 de grade. Aburul va ajuta pâinea să se coacă complet fără a se forma prematur coaja pâinii.
10. După a doua dospire, se repetă operațiunea de întindere și împăturire a aluatului. La final, se dă o formă sferică, se pune în tava de copt și se dă la cuptorul pre încins. Aluatul de pâine nu se unge cu ulei, ou sau apă. Se coace ca atare.
11. Timp de 20 de minute nu se deschide ușa cuptorului. După ce au trecut 20 de minute se reduce temperatura cuptorului la 200 de grade. În aproximativ 30 de minute, pâinea se va coace iar coaja va fi rumenă.
12. Pâinea se scoate din cuptor și se lasă la răcit pe un grătar, fără a fi acoperită.
Să vă fie de folos!