Noi acuzații la adresa preotului Calistrat Chifan. Părintele de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași ar fi lovit și un călugăr care, în perioada anilor 2016-2020 ar fi fost paracliser la lăcașul religios. Acesta ar fi plecat de la instituția cu pricina din cauza comportamentului pe care duhovnicul l-a avut față de el. Ce a dezvăluit călugărul.
Părintele Calistrat Chifan se află în mijlocul unui scandal uriaș privind comportamentul său față de credincioși. După ce două femei, surori, l-au acuzat de abuz și vătămare, în spațiul public au apărut mai multe declarații și imagini ce ar putea afecta imaginea duhovnicului de la Mănăstirea Vlădiceni.
Acum, un călugăr din Iași îl acuză pe părinte că l-a lovit de trei ori în vremea în care activa la mănăstirea amintită. Gheorghe Carcea, cunoscut sub numele de călugăr Gherasim, a susținut că a fost una dintre victimele comportamentului agresiv al preotului Calistrat Chifan, care a fost deja suspendat de BOR.
În perioada anilor 2016-2020, călugărul Gherasim a fost paracliser la Mănăstirea Vlădiceni. A decis, însă, să plece de la lăcașul cu pricina, în urma violențelor suferite din partea duhovnicului.
Primul conflict a avut loc la Mănăstirea Vlădiceni, din cauza mâncărurilor lăsate în altar de către preoți. Călugărul Gherasim a povestit cum i-a îndemnat pe doi slujitori să mute produsele, ca să nu miroase neplăcut și să nu se adune insecte în altar.
„Ce mi s-a întâmplat la Mănăstirea Vlădiceni nu mi s-a întâmplat nicăieri. Loviturile pe care le-am avut… zdrobitoare de la părintele Calistrat. Într-o zi, în 2018, vin în sfântul altar, la Paraclisul Sfântului Ilie în cadrul Mânăstirii Vlădiceni. Intru în altar şi, acolo, era mâncare foarte multă. Le spun unora dintre vieţuitori, ieromonahilor Calistrat şi Haralambie, să ia mâncarea, că dacă o lasă mai mult de o oră, două, miroase totul a mâncare şi se vor strânge fel de fel. Sfântul altar este un jertfelnic a lui Dumnezeu totuşi”, a povestit călugărul.
Cererea lui nu a fost privită cu ochi buni de către preotul Calistrat Chifan. Călugărul Gherasim a susținut că a fost atacat „cu o lovitură zdrobitoare” în zona capului, chiar în mănăstire. Nu a fost singurul incident violent la care ar fi fost supus călugărul, un al doilea astfel de episod având loc, mai târziu, în curtea lăcașului religios.
„Preotul Calistrat se dă jos din maşină, fuge prin faţa maşinii. Mă loveşte cu pumnul în cap, de am căzut până cu capul de toneta care este a paznicului de la poarta mănăstirii Vlădiceni”, a mai povestit călugărul Gherasim, într-o intervenție pentru Ziarul de Iași.
A treia întâmplare violentă ar fi avut loc chiar în zona în care părintele Calistrat Chifan a fost surprins lovind o femeie de la biserică. Călugărul a susținut că preotul l-a lovit peste cap atât de puternic încât s-a dezechilibrat și a căzut. A dat cu capul de bordură, lovindu-se astfel la sprânceană. Ulterior, victima a trebuit să primească îngrijiri medicale.