Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis o nouă prognoză pentru perioada următoare. Majoritatea românilor abia așteptau să audă vești despre vremea din sezonul rece, după toamna blândă de care avem parte. Experții au susținut că vine ciclonul polar în România, iar ninsorile apar în mai multe zone din țară. Noile fenomene meteo își vor face apariția până în cursul zilei de vineri.
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis o nouă prognoză pentru următoarea perioadă. Experții indică faptul că vremea urmează să se răcească accentuat începând din seara aceasta. De asemenea, ploile vor cuprinde mare parte din teritoriu.
În timpul acesta, la munte și temporar în zonele mai înalte din nordul Moldovei vor fi intervale cu lapoviță și ninsoare. Meteorologii susțin și că pasajul unui ciclon deasupra țării noastre va aduce precipitații slabe și local moderate în majoritatea regiunilor din România.
Cantitățile de apă vor atinge în general 5 – 15 l/mp, iar izolat, în zonele de munte din vestul țării, vor depăși 30 de l/mp. Mai mult decât atât, în cea mai mare parte a teritoriului vor predomina ploile datorită traiectoriei nordice a ciclonului. Începând cu dimineața zilei de 17 noiembrie aria ninsorilor se va extinde în zonele de munte din nord și se va depune un strat de zăpadă și la altitudini mai joase.
În a doua parte a zilei de joi și vineri vor fi posibile intervale cu lapoviță și ninsoare și în zonele mai înalte din nordul Moldovei. În timpul acesta, vântul se va intensifica puternic în vestul, sudul și estul țării, cu rafale care vor atinge 40 – 50 km/h, iar izolat 60 – 70 km/h. Mercurul scade în termometre pe zi ce trece în această perioadă, moment din care temperaturile se vor încadra între 4 și 8 grade Celsius.
Directorul ANM a venit cu câteva detalii despre iarna 2022-2023. Elena Mateescu a susținut că sezonul va fi unul cu tendință medie, dar nu sunt excluse caracteristicile unei ierni normale.
,,Prognoza elaborată de marile centre internaționale, în ceea ce privește iarna în Europa, inclusiv pentru partea de Sud, Sud-Est, areal în care se află și România, arată că iarna 2022-2023 ar părea că este normală, cu tendință medie spre blândă.
Acest lucru nu exclude să avem în România perioade în care să avem caracteristicile unei ierni normale, adică să avem straturi de zăpadă și valori de temperatură care să coboare sub minus 10 sau minus 15 grade, nu doar în zonele cele mai reci ale țării”, a explicat Elena Mateescu, director ANM.