Pentru Elena Sinulescu, anul scurs de la 18 noiembrie 2021 a fost „cel mai amar an din viață”. Femeia îndoliată ne-a vorbit despre suferința ei, în exclusivitate pentru Playtech.ro: „Am traversat cel mai amar an din viața mea. Și mă aștept ca și cei următori să fie la fel de amari și de triști. Nici nu văd cum ar putea fi altfel, după cei 40 de ani trăiți împreună! O viață de om!”.
Elena Sinulescu ne-a dezvăluit cum se gândește să marcheze împlinirea unui an de la decesul omului drag:
„Era un ciorbar de mare clasă. Ciorbele și supele, în special cele cu carne de pasăre, erau de departe preferatele sale. Sâmbăta trecută am făcut parastasul de un an și am oferit celor prezenți ciorbă cu carne de fazan, printre altele.
Uneori și le prepara cu mâna lui. Îi plăcea, în anii din urmă, mai ales, să stea în bucătărie. Amândoi am încercat să mâncăm cât de bio puteam, cu legume și orătănii din curtea noastră!
Nu vreau să zică nimeni că în asemenea vremuri grele eu m-am găsit mai cu moț, să ofer pentru sufletul lui Benone Sinulescu ciorbă cu carne de fazan, dar așa mi s-a părut normal să fac. După cum, vineri, exact în ziua în care se va împlini un an de la plecarea sa, voi prepara special o ciorbă cu perișoare, pe care din nou o s-o împart cu unul sau cu altul”, a precizat Elena Sinulescu, pentru Playtech.ro
Alegerea făcută de aceasta nu e deloc întâmplătoare.
„Cu trei zile înainte de a ne despărți definitiv, mi-a cerut să-i fac o ciorbă de perișoare, una dintre marile sale favorite, dacă nu cea dintâi. I-am dat o primă porție și după un timp am venit și cu felul doi.
I-am și spus ceva de genul: `Hai, că trebuie să te întremezi! Mănâncă!`. Mi-a răspus că ar mai vrea niște zeamă, așa că i-am mai adus o porție. A mâncat atunci două porții, cu vreo zece perișoare, cu mare poftă. Nu am uitat până astăzi!
Iar cu două zile înainte a devorat cinci mici. Niciodată nu mai făcuse asta. Mai mâncase doi, hai trei! Dar cinci? Nu-mi amintesc să se mai fi întâmplat așa ceva! A fost ca și cum și-ar fi luat rămas bun de la mâncărurile sale preferate”.
Văduva artistului adaugă și amănuntul conform căruia îndrăgitul artist îi mai apare în vis.
„Nu mă pot lăuda, ca alții, că-l visez în fiecare noapte. Dar, din când în când, l-am visat. De fiecare dată era vesel.
Îmi spunea să nu-mi fac probleme că e bine și că o să aibă grijă de mine, chiar și de acolo, de unde e. Dar de cântat nu mi-a cântat.
Nici când trăia, nu făcea asta acasă. Mereu îmi spunea că preferă să-și protejeze cât mai bine corzile vocale. Și eu mereu l-am înțeles!”, ne-a mai spus soția artistului.
Benone Sinulescu s-a stins din viață pe 8 noiembrie 2021, la vârsta de 84 de ani, în casa sa de lângă Arad.