Adrian Mutu își dorește foarte tare să antreneze în străinătate și încearcă să-și construiască o imagine foarte bună prin care să arate că a învățat din greșeli și că nu le va mai repeta. Antrenorul Rapidului a acordat un interviu în care a vorbit despre momentul în care s-a dopat, în anul 2004, și a spus că a fost dezamăgit că oficialii clubului cu care avea contract s-au depărtat rapid de el.
În anul 2003, Adrian Mutu a fost cel mai bun marcator din Serie A, iar prestațiile lui i-au adus un contract la Chelsea. Clubul londonez, patronat de oligarhul Roman Abramovich, a plătit pentru el 22 de milioane de euro și i-a oferit un salariu de trei milioane de euro pe an, după cum a dezvăluit Giovanni Becali, într-un interviu acordat playtech.ro. Un an mai tâziu, după ce pe banca lui Chelsea a fost instalat Jose Mourinho, a început declinul. Jucătorul român a fost depistat pozitiv la un control anti-doping, iar analizele au arătat că sportivul a consumat cocaină.
Adrian Mutu susține că a fost dezamăgit că cei de la Chelsea nu l-au sprijinit. La fel s-a întâmplat cu Jose Mourinho, dar „Briliantul” a susținut, în mai multe interviuri, că nu este supărat pe antrenorul portughez.
„Anturajul dacă este unul prost, şansele de a greşi sunt mult mai mari. Probabil trebuia să apelez la nişte oameni profesionişti care să mă facă să gestionez într-un mod pozitiv toată situaţia.
Clubul Chelsea nu mi-a acordat nicio susţinere. Dar nici nu ştiu dacă e normal… Cu mine, în secunda doi, s-au lepădat la mine. Nu ei m-au trimis (n.r. la clinica de reabilitare), a fost ideea mea. Am decis să stau o săptămână, după am vrut să mai stau o săptămână, dar mi-au spus că nu e cazul”, a declarat Adrian Mutu, în podcastul „De-a viața ascunselea”.
Antrenorul Rapidului ar vrea ca oamenii să uite trecutul și să se concentreze pe ceea ce face în acest moment.
„Încă mă simt judecat de oameni, pentru trecut. Cred că simt mai multă apreciere acum, de când m-am lăsat de fotbal şi sunt antrenor, decât atunci când jucam. Poate şi pe undeva invidia asta a omului a făcut să se întâmple acest lucru. Nu am analizat de ce. Poate simţeam o părere de rău că la mine în ţară nu sunt apreciat aşa cum sunt în Italia, de exemplu”, a mai spus fostul atacant al naționalei României.
Adrian Mutu este antrenorul Rapidului, formație care ocupă locul trei în SuperLiga din România la opt puncte de liderul Farul Constanța.
Giovanni Becali a spus că dacă „Il Fenomeno” ar fi putut să câștige un „Balon de Aur”, dacă nu ar fi avut probleme în viața personală.