Nostalgia 2022 este unul dintre cele mai așteptate evenimente de la sfârșitul anului. Iubitorii de muzică și distracție sunt invitați să petreacă clipe de neuitat, alături de artiștii lor preferați. Iată tot ce trebuie să știi despre eveniment.
Anul acesta, Nostalgia vine cu o nouă poveste la care trebuie să participi. Concertele vor avea loc în perioada 10-12 noiembrie la Romexpo, acolo unde vor fi prezenți cei mai cunoscuți și iubiți artiști. Organizatorii te invită ă iubești, să dansezi și să trăiești în imagini.
„Iubim în imagini.
Dansăm în imagini.
Ne bucurăm în imagini.
Ne amintim în imagini.
Proiectăm viitorul în imagini.
Trăim în imagini”, este sloganul Nostalgia 2022.
Nostalgia va avea loc în perioada 10-12 noiembrie, începând de joi până sâmbătă, iar ora de începe este 18:00, tot atunci când organizatorii vor deschide porțile evenimentului.
Cum am precizat deja, Nostalgia va avea loc la Romexpo timp de 3 zile, în perioada 10-12 noiembrie. Pentru prima zi, adică joi, cei interesați vor trebui să plătească pentru un bilet suma de 55 de lei.
Pentru ziua 2, vineri, participanții la Nostalgia vor trebui să scoată din buzunar suma de 150 de lei, iar pentru cea de-a 3-a zi, sâmbătă, 200 de lei. De asemenea, există și pachete VIP, care costă 500 de lei pe zi.
Cei care achiziționează biletele VIP vor beneficia de poartă specială de acces în festival și acces liber în zona VIP. Aici se află mai multe baruri cu băutură premium și zona dedicată de toalete, potrivit informațiilor de pe site-ul oficial Nostalgia.
Totodată, este bine de știut faptul că accesul minorilor este strict interzis, iar biletele achiziționate nu pot fi returnate sau modificate.
Anul acesta, Central European Film Festival se va desfășura în perioada 11-13 noiembrie. Organizatorii evenimentului vor aduce în fața publicului concepte cinematografice internaționale din centrul și estul Europei.
Ediția de anul aceste se numește „METAMORFOZE”. Evenimentul este unul cinematografic menit să provoace dezbatere și să prezinte șabloane de gândire prin intermediul producțiilor cinematografice.
Central European Film Festival 2022 va avea loc la Cinema Victoria din Timișoara. Este primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului reabilitate și redeschis către public, administrat de către Centrul de Proiecte Timișoara.
Startul evenimentului va avea loc la ora 17:00 cu festivitatea de deschidere, CineConcert – Apollo Mission și proiecția filmului Clouds of Chernobyl. A doua zi sunt invitați pe scenă Marius Revent de la „Încă ceva” și Sucre. Evenimentul se încheie cu „Nu te teme, Iacob”, un film de cinemateca.
UrbanEye Film Festival are loc anul acesta în perioada 9-13 noiembrie, la Cinema Elvire Popescu București. În cadrul festivalului, organizatorii eu pregătit o secțiune cu filme arhivă despre București, denumită „100 de ani de plimbări prin București”.
,,Aproape o sută de ani din istoria capitalei sunt cuprinși în cele 21 de filme propuse de retrospectivă, căci deși au fost realizate între 1931 și 1981 unele dintre ele includ imagini în mișcare din România finalului de secol al XIX-lea și începutului de secol al XX-lea.
Prin intermediul unor filme de ficțiune, documentare de montaj, filme-eseu, buletine de știri, filme coregrafice, filme experimentale ce au în centru Bucureștiul, cele cinci programe încearcă nu doar să restituie un oraș aflat într-un continuu proces de schimbare, în funcție de politicile regimurilor care s-au succedat la conducere, ci și fațete diferite ale acestuia, așa cum s-au reflectat ele, în timp, prin viziunile unor cineaști mai mult sau mai puțin cunoscuți.”