În cursul zilei de ieri, a fost făcut anunțul privind acuzarea oficială a Simonei Halep de dopaj cu roxadustat, la US Open 2022. Cei care au transmis public această informație au fost avocații Paul Ciucur și Dan Mihai, de la Sport Resolutions, agenția londoneză de soluționare a litigiilor din sport. Tot cei doi avocați au transmis ce șanse are tenismena româncă să își dovedească nevinovăția. La scurt timp, fostul soț al Simonei, Toni Iuruc, a transmis un mesaj prin care și-a exprimat părerea despre această situație.
Potrivit celor doi avocați, Simona Halep are două variante în următoarele 20 de zile, astfel că, fie reușește să prezinte acte prin care să-și dovedească nevinovăția, contestând în acest fel actul de acuzare, fie de a semna un act de recunoaștere a acuzațiilor.
„Faza de investigație a luat sfârșit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziție 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există și această posibilitate, un acord de recunoaștere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancțiunea standard, la 3 ani.
Având în vedere că atât la proba A cât și la proba B, sportiva, și sportivii în general, nu doar ea, participă în mod direct: ei pun proba în aceste recipiente și, mai mult decât atât, au ocazia, dreptul și ocazia de a fi prezenți, personal sau prin reprezentant, la deschiderea probei B, așa cum a fost cazul nostru, o contra-expertiză, este o variantă cu șanse foarte mici de contestare”, a precizat Paul Ciurar.
De asemenea, Dan Mihai a expus condițiile pe care Simona Halep ar trebui să le aibă în vedere dacă invocă „contaminarea probelor prelevate la controlul anti-doping”: „Trebuie văzut ce iregularități s-ar fi putut întâmpla și dacă aceste iregularități pot cauza un alt rezultat decât cel existent”.
Deși nu mai formează o familie, Toni Iuruc nu a rămas nepăsător în momentul în care acuzațiile de dopaj pe numele Simonei Halep au devenit oficiale.
Acesta a transmis cu puțin timp în urmă un mesaj prin intermediul căruia, pe de-o parte o incurajează pe constănțeacă, iar pe de altă parte, își exprimă duritatea și reținerea față de gravitatea problemei și a acuzațiilor existente pe numele Simonei Halep.
Omul de afaceri a reamintit că, încă de la începutul relației, Simona Halep a primit toată susținerea sa în carieră, însă ceea ce se întâmplă acum este o treabă serioasă. El și-a exprimat optimismul cu privire la reușita avocaților de a-și face treaba bine, astfel încât, adevărul să iasă la iveală.
„Oamenii au o strategie de apărare de top, nu vreau să zic ceva care ar putea să înrăutățească situația… Un gând bun, normal, ca orice om, ca orice român, dar doar atât. Are o echipă de avocați.
De la un anumit nivel încolo, ea este singura care poate să răspundă. Nu ne jucăm, sunt chestii serioase. Noi, ce-am avut de zis am zis. De la început am susținut-o cu toată dragostea, dar de acum încolo treaba e mult mai serioasă.
Trebuie ca doar ea și cu echipa de avocați, conform strategiilor, să comunice. Restul, de pe lângă, ar trebui să-i lăsăm pe ei în pace, să-și facă treaba”, a declarat, pentru Știrile Pro TV, Toni Iuruc.