31 oct. 2022 | 16:33

Regulă nouă pentru plata facturilor la energie. Se va ţine cont de salariu

Știri generale
Regulă nouă pentru plata facturilor la energie. Se va ţine cont de salariu
Regulă nouă pentru plata facturilor la energie. Surse politice vorbesc despre modificarea plafoanelor în funcție de salariu.

Regulă nouă pentru plata facturilor la energie. PSD vrea să introducă un preț reglementar fix pentru consumul de energie – atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei non-casnici. Plafoanele de compensare a facturilor ar putea să fie stabilite în funcție de veniturile fiecărui român. Ce se discută în coaliția de guvernare.

Regulă nouă pentru plata facturilor la energie

Criza energetică impune noi dezbateri în coaliția de guvernare. Există acuzații potrivit cărora politicienii de la București nu mai doresc să achite diferența între costul pieței și costul plătit de utilizatori. PSD vrea modificarea Ordonanței privind prețurile la energie. Plafoanele de 0,68 lei/kWh și 0,8 lei/kWh ar putea să fie eliminate.

PSD propune guvernanților introducerea unui un preț reglementar fix. Măsura s-ar aplica în dreptul fiecărui tip de client – casnic sau non-casnic. Prețul energiei electrice ar urma să fie reglementat la 1,2 -1,3 lei kWh, potrivit unor surse politice. Prin urmare, 85% din piață va fi reglementată, iar 15% va rămâne liberă.

Dacă plafoanele de consum vor fi eliminate, românii vor plăti aceleași sume de bani, indiferent de cantitatea de energie consumată. Cu alte cuvinte, adoptarea unei astfel de măsuri înseamnă creșterea facturilor. În cazul românilor care s-au încadrat într-un consum de 255 de kW, facturile s-ar putea scumpi cu până la 50%.

„PNL nu își asumă o creștere a acestui preț”

PNL nu este de acord cu propunerea venită din partea PSD. Purtătorul de cuvânt Ionuț Stroe a precizat că liberalii nu își asumă o creștere de preț, când vine vorba despre facturile la energie. Potrivit declarațiilor acestuia, în coaliția de guvernare încă nu s-a discutat despre o astfel de modificare a Ordonanței privind prețurile la energie.

„Există disponibilitate din partea noastră. Ordonanța pe energie este perfectibilă. Dacă sunt propuneri serioase, ele trebuie promovate intern. Dacă se discută despre un eventual preț de 1,3 lei, acesta este mult mai mare de cel de 0,68 lei. Partidul Național Liberal nu își asumă o creștere a acestui preț”, a spus Ionuț Stroe, la Digi24.

Pe de altă parte, PSD a emis un comunicat în care susține că reglementarea pieței energetice este absolut necesară. Totul, pentru a proteja și susține vârstnicii din România. Este o măsură complementară măririi pensiilor, a punctat secretarul general PSD, Paul Stănescu.

Modificarea plafoanelor în funcție de salariu

PSD dorește și introducerea unei măsuri de sprijin pentru românii cu venituri mici și medii, spun aceleași surse. Practic, politicienii vor introducerea unor plafoane de compensare în funcție de veniturile câștigate de fiecare consumator în parte.

Consumatorii cu venituri mici ar urma să plătească un preț chiar mai mic decât în prezent. Românii din această categorie socială vor avea de achitat 0,68 lei/KWh. Compensarea cu pricina ar urma să fie primită pe card.

„Știm foarte bine că în momentul de față nu există o procedură clară ca să putem să facem legătura între numele abonatului și gospodăria în care se consumă. Un proces ca acesta trebuie susținut informatic. Singura premisă care ar putea sta la baza unei astfel de soluții e digitalizarea ANAF”, a spus Ionuț Stroe.

Purtătorul de cuvânt al liberalilor a explicat că, în prezent, nimeni nu știe care sunt, concret, veniturile într-o gospodărie. Prin urmare, o eventuală compensare a prețului în funcție de salariile românilor nu este realistă.