La cei 63 de ani ai săi, dintre care mai bine de jumătate i-a petrecut în România, s-ar zice că în cazul îndrăgitului chef Antonia Passarelli nu mai poate poate fi vorba despre niciun fel de secret. Câți dintre noi știm totuși că cel dintâi chef propus de televiziunile din România după 1990 își alesese în tinerețe o altă profesie? Passarelli ar fi trebuit să fie psiholog! impact.ro îți spune întreaga poveste!
„Am crezut că voi fi atras de meseria asta, așa că nu regret nici azi alegerea făcută în tinerețe. În Italia, la data la care devenisem student, Psihologia dura cinci ani. Dintre care doi erau cu noțiuni dificile, de natură medicală în toată regula.
Nu se juca nimeni cu treaba asta! Iar eu am fost un student care și-a dus până la capăt studiile, cu destulă greutate, fiindcă în paralel a trebuit să și muncesc, ca să-mi plătesc facultatea”, își începe el descrierea poveștii personale din tinerețe.
Numai că, spre finele studiilor, Antonio Passarelli a realizat că poveștile celor din jur, cu care intra în contact din cauza profesiei alese, începeau să-l afecteze direct: „Începusem să mă implic prea tare din punct de vedere emoțional. Am realizat că nu mai reușeam să mă detașez de lucrurile pe care le aflam și atunci am luat o decizie drastică. Am spus stop carierei în psihologie!”.
După cinci ani în care-și plătise singur studiile, a ales să nu dea examenul oficial de intrare în Colegiul Psihologilor, pas care i-ar fi oferit calitatea oficială de psiholog practician.
„Ar mai fi existat o soluție, aceea de a mai face încă doi ani de studii ca să devin psihiatru. Când am văzut însă că ar fi trebuit să mai scot din buzunare alți vreo 70.000 de dolari americani, am spus un nu categoric!”, a mai spus Antonio Pasarelli.
S-a reorientat repede spre altceva, fiindcă a înțeles că orice țară are nevoie de „oameni buni și la măturatul străzilor, în construcții sau la bucătărie!”.
La scurtă vreme, Antonio Passarelli a decis să schimbe nu doar mediul, ci și țara. Iar atunci când a ajuns în România era seara târziu.
„M-am dus direct la hotel, fiindcă era aproape miezul nopții, și m-am cazat. A doua zi, dis de dimineață, mi-am zis că nimic nu e mai potrivit decât o cafea bună. Nu am găsit însă nicio cafenea ca lumea, așa cum întâlnim azi mai peste tot. Am băut o ciorbă de cafea în Piața Centrală și mă gândeam la ce voi face de atunci înainte. Încă nu aflasem că trei dintre viitori mei prieteni, printre cei mai buni din România, aveau să fie, ironia destinului, din mediul psihologilor”, continuă el povestirea personală. Care are și un epilog cu o notă umoristică.
„România e țara mea de adopție și-mi place foarte mult. Însă nu pot să tac și să nu vă spun că în 1990, când am ajuns eu în România, la voi aici psihologia nu exista! Practic, ea s-a dezvoltat, glumind desigur, după 1990, ceea ce coincide cu șederea mea aici!”, a conchis cu zâmbetul până la urechi italianul care este astăzi unul dintre cei mai îndrăgiți și căutați bucătari de la noi.