În ultimele zile, Ucraina a primit o nouă lovitură puternică din partea Rusiei, astfel că mai multe localități importante și porturi au fost atacate cu drone și rachete, distrugând astfel o mare parte din infrastructura energetică a țării. Ca urmare a acțiunilor agresive ale armatei lui Vladimir Putin, liderii multor state occidentale au condamnat dur aceste atacuri, comparându-le chiar cu crime de război. În seara de joi, Volodimir Zelenski a tras un nou semnal privind pericolul la care Rusia exoune întreaga Europa.
Săptămâna aceasta a început sub umbrela atacurilor rusești de luni dimineață, în Kiev, acolo unde mai multe drone kamikaze au distrus clădiri rezidențiale, care au generat cel puțin patru decese. Luni seară, atacurile au continuat și s-au intensificat, infrastructura energetică a trei regiuni fiind puternic avariată. În urma atacurilor cu drone iraniene din partea Rusiei, sute de localități au rămas în beznă.
Din păcate, ambițiile și răzbunarea lui Putin nu s-au oprit aici, armata sa continuând în ritm alert să atace și alte zone, până la a pune înntr-un pericol real infrastructura energetică a Ucrainei.
În urmă cu câteva ore, Volodimir Zelenski a transmis că tot mai mulți ucraineni încep să părăsească din nou țara, de teama războiului și al pericolului care pândește țara.
Din păcate, în doar o săptămână, rușii au reușit să distrugă peste 30% din centralele țării, dorind să transforme această criză energetică a Ucrainei într-un atuu pentru Rusia în câmpul de luptă. Mai mult, Zelenski a susținut că scopul lui Putin este acela de a vrea un mediu cât mai precar în Ucraina pentru iarna ce se anununță.
„Rusia vizează să creeze cât mai multe probleme de electricitate şi încălzire pentru Ucraina în această toamnă şi iarnă şi să determine cât mai mulţi ucraineni să ajungă în ţările voastre”, a tranmsi acesta.
Înurma problemelor majore cu care se confruntă Ucraina, Zelenski a cerut Occidentului o mai bună apărare aeriană, cât și sancțiuni mai dure pentru Rusia. Liderul ucrainean a avertizat că această situație din Ucraina reprezintă, de fapt, un real pericol pentru toată Europa.
„Conducerea rusă a dat ordinul de a transforma reţeaua energetică într-un câmp de luptă. Consecinţele sunt foarte periculoase, din nou, pentru noi toţi în Europa. Rusia provoacă un nou val de migraţie a ucrainenilor spre ţările UE”, a declarat preşedintele Zelenski într-o intervenţie în faţa Consiliului Uniunii Europene.
În cursul zilei de ieri, cancelarul german, Olaf Scholz, a condamnat în termeni extrem de duri acțiunile nejustificate ale Rusiei, dând asigurări asupra faptului că Ucraina beneficiază de tot sprijinul țărilor aliate. În urmă cu două zile, șefa Comisiei Europene a subliniat această susținere necondiționată a statelor europene de care Ucraina beneficiază.