Perișoarele de carne se prepară foarte simplu, cu ingrediente ce sunt la îndemâna oricui în bucătărie. Dacă ai produsul de bază, adică tipul de carne preferat, poți să prepari perișoare suculente, fragede și gustoase în timp record. Este important, în schimb, ca acestea să fiarbă în același ritm. Află mai jos cum să faci perişoare egale rapid.
Perișoarele nu sunt gătite după o rețetă exactă. Atât timp cât dispui de carne tocată, poți să le prepari în funcție de preferințele tale în ceea ce privește aroma. Poți mânca perișoare din carne de vită, porc, pui, curcan sau chiar din carne de miel. Toate vor ieși suculente și fragede, dacă știi ce secrete să respecți.
De obicei, perișoarele se prepară foarte repede. Poți să le pregătești din timp, să le ții la frigider și să le introduci în mâncare când o gătești. Însă majoritatea gospodinelor preferă să le facă pe loc. Una dintre cele mai comune probleme, în schimb, este formarea perișoarelor egale.
Ai încercat și tu să faci perișoare egale, însă nu ai reușit? Cu ajutorul unui truc pe care îl vom prezenta în continuare, îți vei ușura mult munca. Nu va fi nevoie să faci eforturi pentru a stimula fierberea uniformă a biluțelor din carne. Tot ce trebuie să faci este să folosești un PET de jumătate de litru.
Cu ajutorul unui obiect ascuțit, taie partea de sus a sticlei. La un deget de gât, fă o tăietură și îndepărtează partea superioară a PET-ului. Apoi, decupează o fereastră ovală în ambalaj, prin care vei introduce ulterior o linguriță. Ai pregătit compoziția pentru perișoare? Apasă ușor sticla în amestecul de carne.
Așa cum poți observa și în galeria FOTO, cu ajutorul unei lingurițe, adună carnea de la baza sticlei. Perișoara se va forma de la sine. Toate biluțele de carne vor avea formă egală, la final. Astfel, vor putea să fiarbă uniform, potrivit publicației perisoLibertatea pentru Femei.
Perișoarele din carne, așa cum am menționat deja, pot fi păstrate și la frigider. După ce au fost formate, biluțele se pot lăsa la rece, însă recomandat este să nu fie păstrate astfel pentru foarte mult timp. Mai bine este să fie preparate proaspete și să fie puse direct la fiert, în supă sau în sos.
Biluțele din carne se formează mult mai ușor și au o consistență mai bună dacă adaugăm în compoziție un ou. Bineînțeles, poate fi nevoie de mai multe ouă, în funcție de cantitatea de carne pe care o folosim. Cu ajutorul oului, putem forma perișoarele mai simplu, fără ca la fierbere să se destrame.