Această sărbătoare este extrem de importantă pentru români și mai poartă numele de Sâmbăta Morților. Conform calendarului creștin-ortodox, anul acesta, Moșii de toamnă se vor sărbători pe data de 5 noiembrie, chiar înainte de postul Crăciunului. Cu toate acestea, sunt puțini care știu ce se dă de pomană de Moșii de toamnă 2022.
Potrivit rânduielilor bisericești, în ultima sâmbătă din octombrie sau prima din luna noiembrie, se oficiază parastasul pentru cei decedați.
Încă din vechi timpuri, biserica și-a arătat întotdeauna grija față de cei care au plecat în ceruri, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morților.
Această sâmbătă mai este denumită Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților. Atunci, credincioșii aprind lumânări și aduc ofrande celor apropiați, adormiți întru Domnul. Ce se dă de pomană de Moșii de toamnă 2022?
An de an, credincioșii respectă această săbătoare extrem de importantă. În 2022, Moșii de toamnă se celebrează pe data de 5 noiembrie, conform crestinortodox.ro.
De Sâmbătă Morților, credincioșii merg la biserică cu colivă, prescură, o sticlă de vin și pachete, acestea trebuie sfințite de către preot, iar apoi trebuie împărțite persoanelor nevoiașe în numele celor dragi care nu mai sunt printre noi.
Fix în dimineața aceea, preoții oficiază Sfânta Liturghie și se roagă pentru sufletele celor trecuți în neființă, trecuți pe pomelnicele date de credincioși.
În plus, românii merg la mormintele persoanelor dragi pentru a aprinde lumânări, a duce flori, a tămâia și pentru a da de pomană.
În ziua aceasta este bine să dai de pomană colaci și colivă și să te rogi pentru cei dragi trecuți la cele veșnice.
„În traditia ortodoxă, în ziua praznicului se aduc la biserica, pentru a fi sfintite, coliva, prescura si o sticla de vin. De asemenea, se sfintesc pachete cu alimente pe care rudele celor adormiti le impart dupa slujba de pomenire.
Noi ortodocsii ne rugam pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul celui adormit va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup”, spunea părintele Paul Tudorache, preot în parohia ‘Sfanta Cuvioasa Parascheva’ din Călărași.
Pentru că îi pomenim pe cei adormiți, se prepară în primul rând colivă, pe care se așază Sfânta Cruce și se ornează cu bomboane colorate.
De asemenea, la biserică se mai duc mici cantități de colivă, în paharele din plastic, pe care le vom împărți, la sfârșitul slujbei, împreună cu câte o lumânare. În coșul cu care se merge la biserică, se adaugă lângă colivă o sticlă de vin pentru a fi sfințită.
Mai mult de atât, femeile care merg la biserică nu trebuie să uite nici colacul împletit care se așază și el pe masă pentru sfințire, iar mai apoi se da de pomană.
Pe lângă toate enumerate mai sus, trebuie să mai avem tămâie, cărbuni și un prosop. Acestea se înmânează preotului la Sfânta Liturgie din Sâmbătă Morților. Totodată, cei care vor să mai adauge produse, trebuie să știe că acestea trebuie să fie produse de post.
În Sâmbăta Morților sau Ziua Moșilor de Toamnă, Biserica Ortodoxă Română organizează o slujbă de Liturghie, dar și una care comemorează sufletele celor adormiți.
Tradiția spune că oamenii trebuie să meargă la Liturghie curați și în haine de sărbătoare, iar femeile să aibă capul acoperit, consemnează a1.ro.
Tradiția românească spune că oamenii trebuie să meargă la Liturghie curați și în haine de sărbătoare, iar femeile trebuie să vină cu capul acoperit.
Românii cinstesc pe parcursul anului 20 de zile de moși, printre care Moșii de primăvară sau Mucenicii, Moșii de vară, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, Moșii de toamnă, din prima sâmbătă a lunii noiembrie sau ultima din octombrie, și Moșii de iarnă, în sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului sec de carne.
Conform tradiției populare, în această zi nu ai voie să muncești. Gospodinele nu dau cu mătura, pentru că praful ar putea ajunge în ochii răposaților.
Nu spală rufe, pentru că apa murdară să nu întineze sufletele decedaților și nu aruncă gunoiul pentru că acesta ar putea ajunge în mâncarea celor de dincolo. Tot în această zi, se spune că nu este bine să ceri bani cu împrumut.