10 nov. 2019 | 14:58

Protestatar arestat în fața casei lui Ion Iliescu. Ce au descoperit polițiștii Secției 1

News
Protestatar arestat în fața casei lui Ion Iliescu. Ce au descoperit polițiștii Secției 1
Marian supranumit „Ceaușescu”, protestatarul în vârsta de 50 de ani amendat de Poliția Română

Astăzi, în ziua alegerilor prezidențiale, un protestatar a fost amendat chiar în fața locuinței fostului președinte al României, Ion Iliescu. Care este motivul pentru care polițiștii de la Secția 1 de Poliție din Capitală au intervenit?

Marian Moroșanu, cunoscut ca „Ceauşescu”, unul dintre cei care participă în mod constant la protestele organizate în Piaţa Victoriei, a fost amendat, astăzi, ziua alegerilor prezidențiale, cu 1.500 de lei, după ce a strigat injurii în faţa casei fostului preşedinte Ion Iliescu, potrivit unor surse judiciare, citate de Digi24.

Poziția oficială a Poliției

„Astăzi, în jurul orei 12,15, un echipaj al Secţiei 1 Poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu s-a sesizat din oficiu cu privire la comportamentul nepotrivit al unui bărbat. Acesta striga şi adresa injurii, iar la momentul legitimării a continuat acest comportament. A fost imobilizat de poliţişti şi condus la sediul secţiei, unde a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi adresare de injurii”, a informat Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) potrivit unei informări de presă, transmis de Agerpres.

Marian Tivilic Moroșanu este bărbatul în vârstă de 50 de ani cu pricina. El a fost și unul din românii care au participat la Revoluția din 1989, fiind prezent activ și la Mineriadă. Din cauza loviturilor primite la Mineriadă, acesta pretinde că a rămas cu un handicap.

Marian Tivilic Moroșanu, forografie de la Mineriadă

Marian Tivilic Moroșanu, forografie de la Mineriadă. Foto: libertatea.ro

Marian Tivilic Moroșanu, protestatarul care are pică pe Ion Iliescu

Marian Tivilic Moroșanu, protestatarul care are pică pe Ion Iliescu. Foto: justitiarul.ro

Marian Moroșanu a mai acționat într-un mod controversat și în ziua în care fostul președinte Ion Iliescu a fost internat la Institutul CC Iliescu.

 

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIA de VOTARE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro