Alegerile prezidențiale din acest an au venit cu o mare surpriză reprezentată de prezența masivă la vot. Șoferii de TIR din străinătate sunt ajutați de românii din diaspora să ajungă la vot. Cum s-au mobilizat conaționalii noștri?
Surpriza plăcută a alegerilor prezidențiale din 2019 a fost prezența masivă la vot, în ciuda unei campanii searbede și a unei competiții aparent fără miză. După căderea Guvernului Dăncilă, a venit și disiparea tensiunii sociale, astfel că mulți se așteptau ca prezența la vot să fie redusă.
Din contră, căci românii s-au mobilizat. Cei care au pus umărul la acest fapt au fost șoferii români de TIR care se află în tranzit prin Europa. Ei nu au cum să intre în orașe cu camioanele, pentru a merge la secțiile de votare, așa că încearcă să parcheze și să găsească alți români dispuși să îi ajute cu transportul. Pe grupul de Facebook Voluntari în Europa, cetățenii români solicită și oferă ajutor pentru ca tot mai mulți conaționali aflați în tranzit să poată vota la aceste alegeri.