Lumea este de mult timp fascinată de familia regală britanică. O familie care a fost condusă de regina Elisabeta a II-a până la moartea sa, pe 8 septembrie 2022. Acum, ochii sunt ațintiți asupra regelui Charles al III-lea, proaspăt urcat pe tron, și a reginei sale consort, Camilla. După moartea sa, Regina a lăsat fiului său, Regele Charles al III-lea, și restului familiei regale o avere personală evaluată la peste 500 de milioane de dolari. În afară de această moștenire, noul rege are și alte venituri. Este vorba de afacerea simplă din care Regele Charles scoate milioane de lire anual.
Regina Elisabeta a II-a își poate atribui averea personală investițiilor în bijuterii. A investit și în artă, dar și în cele două proprietăți private pe care le deține. Este vorba de Sandringham House și Castelul Balmoral, conform Forbes.
În calitate de monarh, ea deținea, de asemenea, aproape 28 de miliarde de dolari în active aparținând Crown Estate. Tot în cadrul averii suveranei intră și Palatul Buckingham, Ducatul de Lancaster, Ducatul de Cornwall, Palatul Kensington și Crown Estate Scotland.
Aceste active nu sunt ale ei pentru a fi vândute, deși familia regală primește 25% din profiturile obținute din veniturile Crown Estate. Restul merge la trezoreria britanică. În anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2020, de exemplu. Crown Estate a încasat profituri de peste 475 de milioane de dolari. Familia regală mai deține alte 120 de milioane de dolari. Cu acești bani s-au plătit cheltuieli oficiale, inclusiv cheltuieli de călătorie, salarii, securitate și altele asemenea, potrivit Forbes.
Noul rege Charles al III-lea are o avere netă estimată la 600 de milioane de dolari, moștenind activele de aproape 28 de miliarde de dolari aparținând Crown Estate, plus Palatul Buckingham, Ducatul de Lancaster, Ducatul de Cornwall, Palatul Kensington și Crown Estate Scotland, după moartea mamei sale. Anterior, Charles câștiga 20-30 de milioane de dolari pe an ca venit personal de pe urma Ducatului de Cornwall, care a trecut acum la William.
De ani de zile, Regele Charles al III-lea se pregătea să preia rolul de monarh. Între timp, el a avut o altă slujbă, și anume proprietar al unei afaceri profitabile.
Se știe că fostul Prinț Charles a fost un susținător pasionat al cauzelor de mediu. Așa se face că în 1990 fonda „Duchy Originals” pentru a comercializa produsele de la ferma sa.
De atunci, a devenit cel mai mare brand de alimente și băuturi organice din Regatul Unit, potrivit companiei. În anul care s-a încheiat în martie 2021, „Duchy Originals” a câștigat aproape 4,1 milioane de dolari înainte de taxe, conform CNN.
Brandul a avut suișuri și coborâșuri. Dar a prosperat de când a încheiat un parteneriat cu Waitrose în 2009. Lanțul alimentar de lux are acum dreptul exclusiv de a vinde produse sub numele Duchy. Cumpărătorii pot găsi în magazinele sale somon, cârnați, lapte, morcovi și afine purtând numele „Waitrose Duchy Organic”.
„S-a transformat într-o afacere de mare succes. Poți simți cu acest brand că are inimă și suflet în spate.
Vor ține legătura cu Casa Regală cu privire la viitoarele aranjamente atunci când va fi momentul potrivit pentru a face acest lucru.”, a declarat Andrew Bloch, un expert în relații publice cu sediul la Londra.
Proprietatea „Duchy Originals” va trece, cel mai probabil, în proprietatea fiului cel mare al lui Charles, prințul William. Acesta moștenește, de asemenea, proprietatea separată Duchy of Cornwall. Proprietate, în valoare de aproximativ 1 miliard de 1,2 miliarde de dolari, i-a aparținut Regelui. Și, deși prințul a studiat agricultura organică, este posibil să fie mai puțin implicat decât tatăl său.
Regele Charles al III-lea a petrecut zeci de ani predicând beneficiile agriculturii organice și ale protecției mediului, chiar înainte ca aceste probleme să devină cauze dominante.
În 1985, el a convertit Home Farm, în apropierea domeniului său Highgrove din Gloucestershire, într-un sistem complet organic. Întreprinderea „Duchy Originals” a apărut cinci ani mai târziu.
„Încă de la începutul anilor 1980, când am avut pentru prima dată responsabilitatea de a gestiona unele terenuri în nume propriu la Highgrove, am vrut să mă concentrez pe o abordare a producției de alimente care să evite impactul sistemului predominant, convențional, al agriculturii industrializate, care, se vede din ce în ce mai clar, are un efect dezastruos asupra fertilității solului, biodiversității și sănătății animalelor și oamenilor.”, a declarat Charles pentru revista Country Life în 2021.
Primul produs „Duchy Original”s a fost un biscuit de ovăz vândut în 1992. Inițial, articolele care purtau marca se găseau doar în magazinele de lux, precum Harrods și Fortnum & Mason, deși ulterior s-au extins în puncte de vânzare precum Waitrose, care se adresează cumpărătorilor mai bogați, dar care are mult mai multe locații.
Afacerea a fost pe un teren accidentat la începuturile sale. S-a îndatorat prea mult, iar „Duchy Originals” a trebuit să caute noi producători și fabricanți odată ce a devenit prea mare pentru a se baza doar pe Highgrove. Cu toate acestea, o încercare nefericită de a se extinde în Statele Unite, combinată cu debutul crizei financiare globale, a împins afacerea în pragul colapsului.
Confruntându-se cu pierderi de milioane de lire sterline în 2009, Charles a apelat la Waitrose. Marele lanț de lux i-a aruncat un colac de salvare, acceptând să fie distribuitor exclusiv. Acest lucru a marcat sfârșitul ambițiilor prințului de a avea o prezență mare pe piața americană. Dar a fost începutul unei schimbări puternice în ceea ce privește perspectivele afacerii.
Până în 2017, la 25 de ani de la debutul biscuiților de ovăz, linia s-a extins la 300 de produse. Are acum, inclusiv fructe, legume, carne și bere. Vânzările anuale au ajuns la 231 de milioane de dolari. Peste 30 de țări din întreaga lume, inclusiv Statele Unite, Germania, Japonia și Australia, au primit exporturi de produse selecționate.
Charles are acces la o bogăție personală vastă prin portofoliul său de terenuri și proprietăți, dar nu a profitat niciodată în mod direct de pe urma afacerii „Duchy Originals”. Toate redevențele colectate de la Waitrose au fost donate unor cauze caritabile. În raportul său anual pentru 2019, firma a declarat că a strâns peste 35 de milioane de dolari de când a încheiat acordul de licență cu Waitrose.