S-a schimbat legea. Câte prenume poţi avea acum în România. Noutăţile de care trebuie să ştie părinţii, după ce s-au făcut modificări importante în ceea ce privește actele de stare civilă. Toate amănuntele importante, în articolul de mai jos.
Prenumele declarat la data înregistrării nașterii nu poate fi format din mai mult de trei cuvinte, potrivit unui act normativ promulgat de către președinte, care prevede o serie de modificări privind actele de stare civilă.
În plus, schimbarea numelui și a prenumelui va fi posibilă la cerere în mai multe situații. Spre exemplu, pot solicita schimbarea persoanele care consideră că au nume ridicole sau prea lungi.
Aceeași lege prevede că modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă, adică a celor de naștere, căsătorie sau deces, va conduce automat la anularea lor.
Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum şi abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 41/2003 în ceea ce privește dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice și aduce mai multe schimbări în procedura privind eliberarea acestor acte.
-când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
– când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;
-când, din neatenția ofițerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoașterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate mențiuni greșite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;
-când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte și dorește simplificarea acestuia.
Proiectul de lege mai prevede și alte cauze când numele sau prenumele unei persoane mai poate fi schimbat solicitându-se autorităților acest lucru.
-când persoana în cauză este cunoscută cu un prenume și dorește adăugarea acestuia la prenumele inițial, cu respectarea dispozițiilor legale privind numărul maxim de cuvinte din care poate fi format prenumele;
-când persoana în cauză poartă un nume de proveniență străină și solicită să poarte un nume românesc;
-când persoana și-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, și dorește să revină la numele dobândit la naștere sau purtat anterior;
-când părinții și-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinților lor;
-când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai familiei;
-când unul dintre soți sau ambii dorește/doresc schimbarea numelui de familie comun sau reunit purtat în timpul căsătoriei și cu consimțământul celuilalt soț, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă;
-când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării nașterii, însă, întrucât nu s-a încuviințat și purtarea numelui de familie al acestuia, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;
-când prenumele purtat este specific sexului opus;
-când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească și solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând hotărâre judecătorească definitivă;
-când persoana în cauză are numele schimbat în străinătate și nu are act administrativ străin, făcând dovada cu privire la aceasta cu pașaportul/actul de identitate emis de autoritățile străine;
-alte cazuri temeinic justificate.