O femeie i-a dat o replică dură controversatului politician. Aceasta a fost abordată în cursul serii de sâmbătă în Centrul Vechi din București de George Simion. Ea a fost enervată de apariția politicianului și a trupei partidului extremist AUR. ,,Te prostituezi maxim”, i-a spus cea din urmă. Răspunsul bărbatului i-a șocat însă pe cei aflați în zonă. Nimeni nu se aștepta ca el să răspundă cu aceeași monedă.
O votantă a fost abordată în cursul zilei de sâmbătă în Centrul Vechi din București de George Simion și trupa partidului extremist AUR. Femeia i-a dat o replică dură politicianului.
,,Omule, ești varză maximă, iartă-mă că-ți zic, te prostituezi maxim”, i-a spus femeia. Răspunsul lui Simion nu s-a lăsat așteptat: ,,Dar tu mai mult”. (Video min 13)
Schimbul de replici dure a fost surprins în timpul unei transmisii live făcute chiar de liderul AUR pe conturile sale de pe rețelele sociale în timp ce acesta împărțea pliante cu o chemare la miting în centrul vechi al Capitalei.
Majoritatea bucureștenilor și străinilor aflați în zonă l-au ignorat pe Simion sau au plecat din calea lui. Cu toate astea, au existat și cetățeni aflați la unele terase care l-au salutat sau au făcut fotografii cu el, timp în care alții l-au sfidat. O altă tânără i-a transmis acestuia: ,,Băi, băiatu care s-a măritat, unde-i familia tradițională?”
Unii oameni din interiorul partidului se comportă exact ca cetățenii pe care el i-a întâlnit la pas pe străzile din București și aleg să fugă din calea lui Simion. Formațiunea a pierdut în ultimii doi ani nu mai puțin de nouă parlamentari. Șapte dintre ei au demisionat sau au fost excluși din partid, unul a murit și altul a fost condamnat penal.
Departamentul de comunicare al AUR reacționează, spunând că cei care acuză acum sunt „oameni care își dezvăluie implicit condiția de complici, tăinuitori și, inevitabil, delatori”.
„În cazul fiecăruia este vorba despre așa-zise fapte petrecute în perioada în care erau membri de partid, dar care au fost reclamate și proiectate în spațiul public ulterior rupturii”, se arată într-o declarație pentru Digi24.ro.
Deputatul Ciprian Ciubuc a susținut că a fost exclus din AUR pentru că nu a fost de acord cu decizia liderului de a-i înregistra ,,cu două camere de filmat” pe cei care au votat la congresul din martie alegerea noului președint
Acesta îl acuză pe Simion că ar fi creat o rețea de oameni din rândul experților parlamentari care lucrează pentru el și nu pentru cabinetele parlamentarilor.
“Fiecare parlamentar AUR era și este obligat să plătească salariile unor angajați ai partidului. Din cei 125 de angajați ai partidului, 120 sunt plătiți de deputați”, susține Ciubuc.