Elwira și Mihai Petre reprezintă, cu siguranță, unul dintre cele mai solide și unite cupluri din showbizul românesc. Cei doi dansatori/coregrafi s-au cunoscut la o competiție sportivă, acum mai bine de 20 ani, și, de atunci, sunt de nedespărțit. Cu trecerea anilor, familia lor s-a mărit, cei doi având două fetițe superbe, pe nume Catinca și Ariana. Care este secretul mariajului lor de neclintit.
Când dansatorul Mihai Petre a cunoscut-o pe frumoasa poloneză Elwira Duda, la o competiție de dans sportiv, acum două decenii, a știut că blondina este femeia visurilor sale și viitoarea mamă a copiilor săi.
Juratul de la „Dancing on Ice: Vis în doi” se poate lăuda cu o carieră de succes și o viață de familie așa cum mulți oameni doar speră să aibă.
Elwira și Mihai Petre fac o echipă grozavă, atât pe ringul de dans, cât și în viața de zi cu zi. Împreună, vedetele au reușit să depășească orice provocare sau obstacol, așa cum au dovedit-o atunci când au câștigat cel mai recent sezon Asia Express de la Antena 1.
Mihai și Elwira Petre au programul extrem de încărcat, însă mereu găsesc timp pentru a-l petrece în sânul familiei, alături de fiicele lor.
Într-un interviu acordat Revistei EGO, cei doi amorezi au povestit care este secretul unei căsnicii fericite de 14 ani de zile. Mihai Petre și soția lui, Elwira, pleacă singuri, în fiecare an, într-o excursie destinată doar lor.
„Eu pot vorbi despre noi. Cred că respectul reciproc, comunicarea și înțelegerea celuilalt. Trebuie să faci asta, să asculți când comunici, mai ales, este foarte important să asculți, să fii atent la nevoile celuilalt.
Asta funcționează la noi. Acum nu este o rețetă universal valabilă neapărat, dar pentru noi a mers. Și bineînțeles că, de când s-au născut fetițele, ele sunt o motivație în plus pentru noi în viața de zi cu zi, pentru noi ca cuplu.
Sunt multe ingrediente care spun eu că ne ajută să avem o relație frumoasă și să fim fericiți. Când apar copiii, întotdeauna timpul se limitează pentru că trebuie să le acorzi cât mai mult timp, însă avem grijă să ne plănuim viața în așa fel încât să nu neglijăm relația noastră.
În fiecare an facem cel puțin o vacanță doar noi doi, găsim timp pentru noi pentru a ieși din când în când. Ducem o viață normală, echilibrată, avem grijă și de noi. Noroc cu mama mea, care ne ajută, stă cu ele când este nevoie.”, au declarat cei doi, în exclusivitate pentru ego.ro.