13 sept. 2022 | 15:19

Adrian Mutu și-a revenit după operație și s-a prezentat la antrenamente. Antrenorul echipei Rapid, ședință urgentă cu Cristi Săpunaru – FOTO

Sport
Adrian Mutu și-a revenit după operație și s-a prezentat la antrenamente. Antrenorul echipei Rapid, ședință urgentă cu Cristi Săpunaru - FOTO

Adrian Mutu și-a revenit rapid după intervenția chirurgicală urgentă la care a fost supus acum trei zile. „Briliantul” este deja la antrenamente și a vrut să stea de vorbă cu Cristi Săpunaru, dar și cu Kevin Luckassen, al 12-lea jucător transferat de trupa din Giulești în această vară.

Adrian Mutu s-a întors la antrenamentele Rapidului

Adrian Mutu nu poate să stea departe de fotbal. Acum trei zile a fost operat de urgență, la Spitalul de Urgență Floreasca, din cauza unei apendicite, dar s-a refăcut și s-a întors la antrenamentele echipei Rapid. Fără el pe bancă, trupa din Giulești a pierdut cu 1-0 duelul cu FC U. Craiova 1948, iar Cristi Săpunaru a fost implicat, după meci, într-un scandal.

Primul gând al lui Adrian Mutu a fost să stea de vorbă cu căpitanul său să afle și de la el ce s-a întâmplat și care este atmosfera de la echipă. „Briliantul” a făcut cunoștință și cu Kevin Luckassen. Atacantul olandez a semnat contractul cu Rapid și ar putea să debuteze pe 17 septembrie, în partida cu CS Mioveni.

„Sunt foarte fericit să fiu aici. Știu că Rapid este un club mare, cu unii dintre cei mai frumoși fani din România. Am văzut suporterii, sunt fanatici, e o atmosferă nebună. Am vorbit cu o parte dintre băieții de aici, îi cunosc foarte bine.

Atunci când Rapid și-a arătat interesul pentru mine mi-am dorit să vin să joc pentru Rapid, este o echipă minunată. Este important să ne menținem la nivelul la care suntem, să ne calificăm în play-off, iar acolo nu știi niciodată ce se poate întâmpla”, a declarat Luckassen pentru site-ul oficial al Rapidului”, a declarat fotbalistul care a mai jucat în România la Poli Iași, Viitorul și Sepsi.

Kevin Luckassen este al 12-lea jucător adus de Rapid în această perioadă de transferuri. Lista îi mai cuprinde pe Paul Iacob, Andrei Ciobanu, Valentin Costache, Marko Dugandzic, Jayson Papeau, Florin Ştefan, Alexandru Mățan, Damien Dussaut, Xian Emmers, Codruţ Sandu și Alexandru Crivac.

Parteneri