Cei 13 preşedinţi și cei 15 miniştri din timpul domniei Reginei Elisabeta a II-a! Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este în doliu. Într-o zi extrem de importantă (Nașterea Maicii Domnului), Elizabeth Alexandra Mary Windsor, Regina Elisabeta a II-a, a încetat din viață. Timp de șapte decenii a fost cel mai important Suveran. Cunoscută de generații întregi, britanici, sau orice alt colț de lume, și-a pus amprenta pe întreaga istorie modernă. De-a lungul carierei, Regina Elisabeta a II-a a cunoscut generații, și generații de poiticieni. Dela Winston Churchill și până la actualul premier, Liz Truss, toți au trecut pe la Buckingham. Astăzi vom trece în revistă toți cei 13 preşedinţi și cei 15 miniştri din timpul domniei Reginei Elisabeta a II-a.
Domnia de 70 de ani bate toate recordurile britanice! Regina Elisabeta a II-a a devenit primul monarh britanic care a sărbătorit un Jubileu de Platină.
Elizabeth Alexandra Mary Windsor a fost încoronată la 2 iunie 1953, la Westminster Abbey, la mai mult de un an de la încoronare.
Această amânare a fost făcută pentru a respecta memoria lui George al VI-lea și pentru a pregăti ceremonia elaborată. A fost televizată, dar și transmisă prin radio pentru milioane de oameni din întreaga lume.
Încoronarea Elisabetei a fost un amestec deliberat de tradiție și inovație.
Era tradițional ca aceasta să aibă loc la Westminster Abbey, care fusese locul în care se desfășurau încoronările în Anglia de 900 de ani. Elisabeta a fost cel de-al 39-lea suveran încoronat în Westminster Abbey.
Printre inovații s-au numărat prima transmisiune televizată istorică și modernizarea mai puțin cunoscută care i-a permis fiului ei, Prințul Charles, în vârstă de patru ani, să asiste la încoronare în Westminster Abbey.
Regina Elisabeta a II-a a făcut atât de multe pentru a insufla un sentiment de respect și încredere nu doar în familia regală și în rolul monarhului, ci și în Marea Britanie ca națiune.
Va fi greu în viitor să se desprindă istoria Marii Britanii din 1952 încoace de istoria Elisabetei a II-a, spun experții în aceste zile.
În multe privințe, Regina Elisabeta a II-a a servit ca un far al serviciului, al datoriei și al demnității liniștite care, la rândul său, a avut efecte benefice asupra reputației națiunii însăși, iar acest lucru a făcut un bine enorm Marii Britanii.
Schimbările sociale, economice și politice au dus la o mare reducere a respectului față de familia regală. Jurnaliștii și publicul au făcut presiuni pentru a afla mai multe despre regină și familia sa.
Totul s-a făcut într-un mod care nu era acceptabil sau posibil în anii 1950. Ceea ce a urmat a fost o schimbare socială fundamentală.
„Filmul The Royal Family din 1969 a fost promovat de Prințul Philip pentru a arăta publicului o viață de familie fericită și armonioasă.
Dar problema este că, odată ce te-ai deschis, ulterior este foarte dificil să controlezi presa.
Există acum o relație de dependență între familia regală și presă – oricât de mult le displace și se plâng de ea, ei știu că fără presă nu sunt potențial nimic sau nu au niciun sens. Este o relație complexă.”, scrie presa britanică.
În 1953, momentul urcării sale pe tronul Regatului Unit, situația socio-economică din țară era una sub semnul întrebării. Era imediat după un război care a devastat Anglia, din toate punctele de vedere.
Winston Churchill, artizanul victoriei împotriva Germaniei Naziste, pierdea din popularitate și din susținerea partidului, iar primele acțiuni politice ale Reginei erau de a schimba paradigma politică.
În toți acești 70 de ani de conducere a regatului și Commonwealth-ului, pe la Palatul Buckingham au trecut 15 miniștrii și alți 13 președinți de stat. În cele ce urmează îi trecem în revistă pe cei 13 preşedinţi și cei 15 miniştri din timpul domniei Reginei Elisabeta a II-a.
În timpul mandatului său de 70 de ani, s-a întâlnit săptămânal cu prim-miniștrii în cadrul unor „audiențe” private. Prim-miniștrii vorbeau cu monarhul știind că discuția lor nu va fi divulgată, cel puțin de către regină.
Cu toate acestea, fragmente din întâlnirile lor au apărut în conversații, biografii și momente jenante ale unor „discuții fierbinți”.
Regina Elisabeta a II-a a jucat un rol constituțional important în tranziția puterii, invitându-i pe toți cei 15 prim-miniștri să formeze un guvern.
Ultimul ei prim-ministru a fost Liz Trus, investită cu 24 de ore înainte de moartea sa. Primul ei prim-ministru, așa cum v-am spus deja, a fost Winston Churchill.
Când a devenit regină, în 1952, la doar 25 de ani, a coborât din avion, la întoarcerea din Kenya, alături de Philip, după moartea tatălui său. Winston Churcill o aștepta pe pistă pentru a o întâmpina.
Istoricii spun că Churchill, care era un mare admirator al tatăului reginei Elisabeta a II-a, a crezut inițial că Elisabeta era prea tânără și neexperimentată pentru responsabilitățile și rolul său.
Dar aveau să devină foarte apropiați unul de celălalt, până la moartea primului ei prim-ministru.
A fost cel de-al doilea prim-ministru, preluând rolul de la regretatul Winston Churchill. Însă, prima și prima întâlnire cu regina a fost dominată de posibila căsătorie a surorii reginei, prințesa Margaret, cu căpitanul de grup Peter Townsend.
Căpitanul era un bărbat divorțat, iar această situație se complica și putea implica statul. În cele din urmă, Margareta a decis să nu se căsătorească cu căpitanul Townsend.
Eden a fost, de asemenea, lider în timpul crizei Suezului din 1956. Iar încrederea pe care Eden o avea în privința recuperării canalului a fost, în cele din urmă, și motivul pentru care avea să piardă rolul său de prim-ministru.
Regina și cel de-al treilea prim-ministru al ei, Harold Macmillan, nu s-au înțeles prea bine la început.
Regina a declarat la un moment dat că Macmillan nu era sigur dacă vizitele sale anuale la Balmoral erau ocazii sociale, sau o versiune de înaltă clasă a audiențelor sale săptămânale de la Palatul Buckingham.
Dar, în cele din urmă, cei doi au ajuns „pe aceeași lungime de undă”, iar Regina a ajuns să se bazeze pe sfaturile sale cele mai oneste.
Cel de-al patrulea prim-ministru a fost un proprietar de terenuri scoțian și un prieten din copilărie al mamei reginei. El a ajutat-o pe regina Elisabeta să dea nume cailor regali de-a lungul anilor.
Harold Wilson a fost primul prim-ministru al Partidului Laburist numit de Regină. La început, se părea că Wilson, un lider cu înclinații socialiste, nu avea prea multe în comun cu Regina.
Dar, în cele din urmă, cei doi, care se aflau la o diferență de vârstă de doar un deceniu, s-au înțeles de minune.
De fiecare dată când cei doi se întâlneau la Buckingham, Wilson se comporta față de ea în mod neașteptat, ca un egal, și vorbea cu regina ca și cum ar fi fost un membru al cabinetului său.
Relația reginei cu Edward Heath nu a fost cea mai ușoară. În 1974, Heat, al șaselea prim-ministru, era probabil cel mai bine amintit ca fiind liderul care a dus Marea Britanie în Europa.
În ciuda acestui fapt, regina, era foarte mândră de rolul ei de șef al Commonwealth-ului. Regina nu s-a simțit niciodată bine cu Edward Heat, a declarat un fost biograf.
Deși acesta a avut un comportament corect față de ea, apropierea pe care o avea față de Wilson, în cazul lui Heat a dispărut.
James Callaghan a fost cel de-al șaptelea prim-ministru și cel mai loial și devotat monarhist. A stabilit o relație bună cu Regina Elisabeta.
Într-o notă, fostul prim-miniștri a spus despre regină, că era „capabilă să vadă partea amuzantă a vieții”. A constatat că regina era un bun ascultător.
Conversațiile lor puteau să se extindă către orice, pe o gamă largă de subiecte sociale, dar și politice și internaționale.
Între Margaret Thatcher, cel de-al optulea prim-ministru și cel mai longeviv, și regina, relațiile au fost frustrante, exagerate și sexiste.
Deși Margaret Thatcher este considerată cel mai bun prim-ministru, de la Churchill încoace, relațiile cu regina nu au fost întotdeauna bune.
John Major a fost al nouălea și primul prim-ministru care a fost mai tânăr decât regina. El a fost lider în 1992, anul pe care regina l-a numit anul său oribil.
A fost perioada în care toți copiii ei au divorțat și perioadaÎntr-un interviu, Major a spus despre regină că a fost o doamnă vicleană, dar în multe privințe a avut discuții cathartice.
Al zecelea premier, Tony Blair este cel care, într-un final, reușea să o convingă pe regină să gestioneze una din cele mai mari drame ale Regatului Unit, moartea Prințesei Diana, din septembrie 1997.
Tony Blair, liderul Partidului Laburist, a guvernat timp de 10 ani. Se știe că nu a avut o relație deosebit de caldă cu regina.
A fost unul dintre puținii prim-miniștri care au decis că era necesară „epoca de mondernizare a Casei Regale”, pentru stabilitatea și continuitatea domniei reginei.
Gordon Brown, cel de-al unsprezecelea premier, descrie prima sa întâlnire cu regina, spunând că au avut o „convorbire plăcută și de afaceri despre munca care îi aștepta”.
El a fost unul dintre puținii foști prim-miniștri, alături de Tony Blair, care nu au fost invitați la nunta lui Kate Middleton și a Prințului Williams.
David Cameron a fost al doisprezecelea prim-ministru, despre care se spune că s-a înțeles bine. De fapt, Cameron era o rudă îndepărtată a reginei.
Dar, cu toate acestea, el a iritat opinia publică când a meționat despre o conversație privată despre referendumul pentru independența Scoției din 2014.
În acel moment, Cameron a fost surprins la televizor, purtând încă un microfon în direct, vorbind cu Mike Bloombreg (primarul New York-ului), despre rezultatele acelui vot.
În acea înregistrare, Cameron spunea: „Definiția ușurării este să fii prim-ministru al Regatului Unit și să o suni pe regină și să îi spui că este în regulă, că este bine, a fost ceva.”
A fost a treisprezecea și a doua femeie prim-ministru. Cei apropiați premierului spuneau că cele două se înțelegeau bine.
Theresa May a declarat că regina îi întâmpină pe toți prim-miniștrii săi cu „farmec și considerație, și cu o cunoaștere și o înțelegere impresionantă a problemelor zilei.”
Cel de-al paisprezecelea premier, și unul din cei mai controversați este Boris Johnson. De altfel a avut și cea mai scurtă perioadă în această postură.
A fost singurul prim-ministru care a încălcat normele și toate protocoalele regale. Se întâmpla la câteva minute după ce devenea lider al guvernului.
El a dezvăluit că regina i-a spus, în cadrul întâlnirii lor private, că nu știe de ce ar vrea cineva să ocupe această funcție.
Ulterior, Johnson și-a cerut scuze reginei. Scuzele veeanu la câteva minute după ce Curtea Supremă anunța că decizia de a cere reginei să suspende Parlamentul a fost „ilegală, nulă și fără efect”.
Un alt scandal a apărut după filmările cu Johnson dând petreceri pe Downing Street. Acestea avuseseră loc în timpul restricțiilor pandemiei și în ajunul funeraliilor soțului reginei.
Cu 48 de ore înainte de a se stinge din viață, regina a invitat-o pe Liz Truss să formeze un nou guvern. Ultima ei întâlnire oficială a avut loc la Palatul Balmoral din Scoția.
A fost ultimul act constituțional major făcut de regretata regină.
În toată cariera sa, Regia Elisabeta a II-a a avut întâlniri cu șefii de state și de guverne din toată lumea.
De la întâlnirea cu Harry S. Truman în 1951, când avea 25 de ani și era încă prințesă, până la ceaiul cu Barack Obama și prima doamnă Jill Biden la castelul Windsor în 2021, regina s-a întâlnit cu fiecare lider american, cu o singură excepție.
Singurul lider american pe care nu l-a întâlnit niciodată a fost Lyndon B. Johnson. De-a lungul ultimelor șapte decenii, în locuri care variază de la Balmoral la stadioane de baseball, regina a vorbit cu 13 președinți.
Monarhul i-a primit pe soții Biden în curtea castelului Windsor. După întâlnire, Biden, în vârstă de 78 de ani, a declarat reporterilor că monarhul, în vârstă de 95 de ani la acel moment, i-a amintit de mama sa.
Cunoscut pentru temperamentul său, Donald Trump a făcut o greșeală gravă la întâlnirea cu regina Elisabeta.
El a mers în fața reginei, iar acesta a fost un moment pe care mulți britanici nu îl vor uita niciodată, susține presa britanică.
Momentul regretabil a avut loc în timp ce cei doi se plimbau prin incinta Castelului Windsor, în iulie 2018.
Barack Obama, cel de-al unsprezecelea șef de stat american, a fost acuzat că a încălcat protocoalele oficiale. totul s-a petrecut în timpul vizitei sale din 2011.
Momentul a fost, de altfel văzut de o întreagă națiune. Obama a avut un neinspirat speach în timp ce se cânta imnul de Stat al Marii Britanii.
Inclusiv Michelle Obama a fost într-o situație similară, când la o poză a pus mâna pe umărul Reginei, lucru care de altfel nu se face.
G.W. Bush a fost recunoscut pentru gafele sale memorabile, de-a lungul carierei sale de Președinte al Statelor Unite. Un astfel de moment a avut loc în timpul vizitei reginei la Washington în 2007.
Atunci, G W. Bush a îmbătrânit-o pe regină cu 200 de ani. În remarcile sale de întâmpinare în fața a mii de invitați, Bush s-a referit la vizita anterioară a reginei ca fiind în 1776, când de fapt însemna 1976.
Bill Clinton, cel de-al nouălea președinte care s-a întâșnit cu regretata Elisabeta a II-a, alături de prima doamnă, au avut o vizită de trei zile în Irlanda, Irlanda de Nord și Anglia în decembrie 2000.
Familia prezidențială americană a vizitat Palatul Buckingham, unde afăcut fotografii alături de regină. Elisabeta a II-a purta la acea vreme un ansamblu roșu festiv și perle create doar pentru acea ocazie.
A fost cel de-al 41-lea președinte american, și cel de-al optulea prezent la Palatul Buckingham, alături de regină. Întâlnirea avea loc în iunie 1989.
La doi ani de la acel moment, Regina avea să întoarcă vizita, mergând la Washington.
Ronald Reagan și Nancy Reagan sunt singurii carora li s-a permis să stea peste noapte la Castelul Windsor, în 1982.
Reagan și Regina au fost văzutți plimbându-se cu caii regali, prin curtea castelului.
De altfel, se spue că relația cu președintele american a fost una din cele mai bune, în comparație cu ceilalți președinți.
Vizita lui Jimmy Carter la Buckingham ava loc în 1977, alături de alți lideri NATO ai momentului.
Unul din momentele mai puțin gustate a fost când Carter a sărutat-o pe Regina Mamă, pe gură, sau cel puțin așa se vehicula.
Este cel de-al 38-lea președinte american, și al cincilea șef de stat întâlnit de Regina Elisabeta. În 1976 vizita acestuia la Buckingham celebra relațiile bilaterale dintre cele două state.
Ford a fost președintele care a dansat cu Regina la balul dat în cinstea acestui moment.
Cunoscut mai ales pentru scandalul Watergate, Nixon a avut privilegiul de a fi el de-al patrulea președinte american întâlnit de regină.
În februarie 1969 Richard Nixon a întâlnit-o oficial la Palatul Buckingham, dar s-au mai întâlnit și în 1957, când acesta fusese vicepreședintele SUA.
Charismaticul John F. Kennedy avea să o cucerească pe Regina Elisabeta a II-a, dar mai ales Prima Doamnă.
Cei doi, numiți Familia Regală a Americii, aveau să fie primiți cu fast la Palatul Buckingham, dar surse apropite spun că au existat ceva tensiuni între cele două cupluri.
În timpul președenției lui Eisenhower, regina a fost de cel puțșin 4 ori în Statele Unite, ulterior aceasta invitându-l la Balmoral. Relația a fost una simplă, protocolară, fără nimic mai mult.
Primul șef de stat întâlnit, încă de când era doar o Prințesă de 25 de ani, este Truman. Truman avea să spună despre Elisabeta și Filip că au fsot cel mai frumos cuplu tânăr întâlnit.