O țară din Europa oferă bani cetățenilor pentru a renunța la mașinile personale. Suma chiar a crescut în ultimul timp. Autoritățile îi îndeamnă astfel pe oameni să își schimbe autovehiculele poluante cu biciclete electrice. Valoarea subvenției ajunge la o sumă incredibilă pentru unii. Majoritatea persoanelor din alte țări au rămas fără cuvinte când au auzit cu cât sunt plătiți cetățenii să renunțe la un confort care poluează pentru o alternativă mai ecologică.
Guvernul Franței a crescut valoarea subvenției pe care o oferă persoanelor ce aleg să își schimbe mașinile poluante cu biciclete electrice. Autoritățile îi îndeamnă în modul acesta pe oameni să renunțe la vehiculele pe benzină sau motorină pentru alte alternative mai ecologice.
Suma pe care o primesc aceștia dacă respectă condiția este de 4.000 de euro. Cei care locuiesc în gospodării cu venituri mici din zonele urbane cu emisii scăzute și care își vând vehiculele sunt eligibili pentru subvenția în cauză în vederea achiziționării unei biciclete electrice.
Oamenii care locuiesc în Franța din categoriile cu venituri mai mari sunt îndreptățiți la subvenții mai mici. De asemenea, persoanele pot să înlocuiască autovehiculele și cu biciclete tradiționale, nemotorizate. Subvenția a fost introdusă pentru prima dată pentru francezi anul trecut.
Valoarea sa a crescut în timp, după ce oficialii au ajuns la concluzia că trebuie să facă mai mult pentru a ajunge din urmă state unde utilizarea bicicletelor este deja larg răspândită precum: Olanda, Germania sau Danemarca.
Obiectivul guvernului francez este ca 9% din populația țării să treacă la mersul pe bicicletă până în anul 2024. În acest moment, doar 3% din oameni au ales să protejeze mediul. Procentul din Olanda arată că 27% din cetățeni au ales alte metode de transport în afară de cele care poluează.
,,Poluarea atmosferică este dăunătoare pentru sănătatea umană și pentru ecosisteme. O mare parte a populației nu locuiește într-un mediu sănătos, potrivit standardelor actuale. Pentru a urma o cale sustenabilă, Europa va trebui să dea dovadă de ambiție și să nu se rezume la legislația actuală”, susține Hans Bruyninckx, director executiv al AEM.