În luna septembrie, Administrația Fondului pentru Mediu va lansa programul care le va permite românilor să caseze autovehiculele uzate mai vechi de 15 ani. Anunțul a fost făcut de către președintele AFM, Laurențiu Neculaescu.
Președintele AFM a anunțat că programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei, fiind implementat cu sprijinul unităților administrativ-teritoriale. Scopul programului este de a scăpa de mașini vechi și uzate care poluează prea mult.
Proprietarii care casează autovehiculul vor primi în schimb suma de 3.000 de lei. Jumătate din aceasta va fi suportată din bugetul AFM, iar jumătate din bugetul local. De asemenea, nu este condiționată casarea de achiziția unui autovehicul nou.
„Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3. Această primă de casare va fi de 3.000 de lei, din care 1.500 de lei suportă AFM, iar 1.500 de lei vor trebui suportaţi din bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale”, a afirmat şeful AFM.
Țara noastră se află pe locul doi în Uniunea Europeană în privința ponderii în parcul auto a autoturismelor mai vechi de 10 ani. În ceea ce privește autoturismele mai vechi de 20 de ani, România nu se află în primele trei țări europene la acest capitol.
În România, cele mai vechi mașini au între 10 și 20 de ani, fiind cea mai numeroasă grupă de vârstă în funcție de vechimea autoturismelor. Avem peste 4 milioane de mașini cuprinse între această vârstă.
De asemenea, în jur de 1,8 milioane de autoturisme au deja peste 20 de ani, apoi următoarea cea mai numeroasă grup de vârstă este cea cu autoturisme între 5 și 10 ani, cu 793.042 de autoturisme.
În grupa de vârstă între 2 și 5 ani vechime sunt doar 400.000 de mașini, iar cea mai puțin numeroasă grupă de vârstă este cea a mașinilor mai noi, adică sub 2 ani. Avem circa 300.000 de autoturisme în această categorie de vârstă, arată statisticile europene pentru anul 2022.