Veste proastă pentru șoferii care circulă în București. Începând de astăzi, 15 august, șoferii nu vor mai putea parca fără să plătească anticipat pentru locurile ocupate pe străzile și bulevardele din București. Primarul Nicușor Dan a oferit explicațiile necesare care au condus la acestă decizie radicală.
Potrivit primarului Capitalei, nu vor exista modificări în cazul parcărilor albe de pe marginea bordurii sau a parcărilor de reședințe, care dispun de regulamente diferite. Noile reguli menționate de Nicușor Dan se referă strict la parcările marcate cu dungi albastre.
”Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marți vizează „parcări albastre.
Nu vor exista modificări la „parcările albe”, parcări de reședință care țin de primăriile de sector și se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii).Scopul Primăriei Generale e să descongestioneze traficul în zona centrală și să redea pietonilor cât mai multe dintre trotuare”, a explicat Nicușor Dan.
În cazul neplatei, șoferii care vor parca între aceste marcaje, fără să platească suma datorată, vor primi amenzi de 200 de lei și le vor fi blocate roțile.
Potrivit declarațiilor oferite de primarul și viceprimarul Capitalei, regulile vor fi puse în aplicare începând cu parcările din jurul Primăriei Capitalei, care până acum erau dedicate exclusiv angajaților instituțiilor din zonă. Astfel, noutatea este că acestea vor fi disponibile pentru toată lumea, în schimbul unei sume de bani.
”Aplicarea regulamentului de parcare începe cu Primăria. Niciun angajat al primăriei (nici eu) nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur.
Începând de marți, toate locurile de parcare din jurul primăriei vor avea statut de „parcări albastre” și vor putea fi folosite, prin plata cu ora sau cu abonament, de oricine dorește”, a adăugat Nicușor Dan.
Într-o postare pe pagian sa de Facebook, Stelian Bujduveanu, a tras un semnal de alarmă cu privire la haosul generat de parcările ilegale de autoturisme de pe străzi și trotuarele din București. De astăzi, primăria Capitalei va lua toate măsurile pentru ca astfel de situații să fie evitate.
”Din 15 August vom continua, stradă cu stradă, în toată zona centrală a Capitalei. Eliberăm trotuarele de mașini și montăm stâlpișori, creăm noi locuri de parcare.
Nu mai închidem ochii la cei care își lasă mașina pe trotuar, blochează străzi sau stații de autobuz sau parchează fără să plătească”, a scris și viceprimarul Stelian Bujduveanu pe pagina de Facebook.
Află tarifele pe zone aici.