Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, este încarcerată la Penitenciarul Târgșorul Nou, județul Prahova, unde execută o pedeapsă de șase ani de închisoare, după condamnarea primită în dosarul Gala Bute. Elena Udrea a fost adusă din Bulgaria în România pe data de 16 iunie. Aceasta încercase să fugă din România și a fost prinsă în țara vecină, unde a stat în arest vreme de peste două luni, perioadă în care s-a și derulat procesul de extrădare. Despre Elena Udrea ies la iveală mai multe detalii neștiute, care vizează perioade din copilăria și adolescența sa. De ce spunea că a avut o „adolescență ciudată” și ce făcea, mai exact, pe vremea când era la liceu.
În ultimii ani, mai exact de când a devenit mamă, Elena Udrea a preferat să stea mai mult departe de ochii presei și al televiziunilor, dedicându-se în principal vieții de familie și creșterii fiicei sale, în vârstă de patru ani. Despre fostul ministru al Tursimului continuă să iasă la iveală detalii mai puțin cunoscute din viața sa, dezvăluiri surprinzătoare făcute, de altfel, chiar de ea, în urmă cu câțiva ani.
Elena Udrea vorbea, într-un interviu acordat în anul 2008, despre copilăria și adolescența sa. Întrebată dacă în copilărie au existat lucruri pe care și le dorea și nu le-a primit, spre exemplu, de Crăciun, aceasta dezvăluia:
„Am vrut o dată o păpușă care spunea „mama“. Costa 260 de lei pe vremea aceea, iar păpușile mai mici erau 180. Eu am primit-o pe cea mică, dar nu e ceva care să fi fost o dramă. Iar mai târziu, părinții încercau să-mi asigure ceea ce mi-aș fi dorit ca adolescentă: să am pantofi noi la începutul anului școlar, de exemplu. Dar astea sunt lucruri care acum par din altă lume.
Chiar vorbeam cu o prietenă despre câți pantofi avem acum și cum ni-i cumpărăm, nu că ne trebuie, ci pentru că ne plac, lucru care era de neimaginat pe vremea aceea.
Pe vremea copilăriei și a adolescenței mele, aveai o pereche nouă de pantofi la începutul anului școlar, una de cizme de care trebuia să ai grijă să nu se dezlipească pentru că trebuia să te țină două-trei ierni.
Azi îmi amintesc cum mă bucuram când îmi mai creștea puțin piciorul pentru că erau obligați să-mi cumpere o altă pereche de pantofi, chiar dacă pe cealaltă n-o stricasem”, a spus la acea vreme Elena Udrea.
Fostul ministru a vorbit și despre perioada adolescenței sale și dacă se număra printre fetele populare de la școală. Elena Udrea s-a referit la adolescența sa ca fiind una „foarte ciudată”.
„Am avut o adolescență foarte ciudată. Poate din cauza educației și a mediului în care am trăit, nu prea existau fete în cercul nostru de copii care să aibă prieten în școală sau în liceu. Nu se permitea așa ceva.
Eram în clasa XII-a și ieșeam în oraș, iar mama trebuia să știe dacă plecam cu colega de bancă, să mă plimb, să beau un suc. Duminica sau sâmbăta, când ieșeam, trebuia să știe foarte clar că mă întorc la ora 7 sau la 8, după cum se întuneca și dacă nu se întâmpla așa, scandalul era cât casa.
Într-un interviu pe care l-au dat vecinii fără ca eu să știu, au și recunoscut cu sinceritate că „noi n-am văzut-o niciodată pe Găbița – așa mi se spunea pentru că mă mai cheamă și Gabriela – cu vreun băiat când a stat în Buzău“. Iar dacă stau și mă uit în urmă, cred că eram o adolescentă obișnuită.
Nu cred că aveam sex-appeal. Umblam în niște rochii până la pământ. Cred că aveam cea mai lungă uniformă din liceu și nu puteam niciodată să calc din acest motiv. Tot timpul se rupea pe lateral și mama trebuia să o coasă.”, spunea în 2008 Elena Udrea, în interviul acordat Cristinei Bazavan.