24 ian. 2019 | 08:17

Cum a intrat gratuit la concerte și la cinema. Detaliul care a făcut diferența

Știri generale
Cum a intrat gratuit la concerte și la cinema. Detaliul care a făcut diferența

Dacă te-ai gândit și tu cum ai putea să intri la concerte sau în alte zone unde accesul publicului general e restricționat, doi bărbați au avut ideea salvatoare. Ba chiar au și testat-o.

Cu siguranță, nu ești singurul care s-a gândit cum ar fi dacă ar putea să intre fără probleme în diverse zone care, altfel, ar fi restricționate. David Alegretti și Sean sunt doi tipi care chiar asta au făcut.

Au început un experiment prin care să vadă cât de departe pot ajunge dacă se ”deghizează” într-un mod foarte simplu. Cei doi au purtat câte o vestă reflectorizantă și au reușit să ajungă în diverse zone, altfel interzise ”la liber”. Experimentul a fost prezentat pe larg de VICE România.

Au început de la cinematograful din oraș, iar asta i-a ajutat să intre în sala de cinema, chiar dacă nu rula niciun film în momentul respectiv.

vestă reflectorizantă experiment

Următorul pas a fost să meargă la grădina zoologică, iar vestele i-au ajutat, din nou. ”Sean chiar l-a salutat, glumeț, pe cel de la casierie”, spune David, care adaugă că ”nu ne-a venit să credem cât de simplu e.”

vestă reflectorizantă experiment

Cei doi s-au gândit că, dacă faza le-a reușit în locuri mici, ar putea să o facă și la nivel mai mare. Astfel, dotați cu veste portocalii, de această dată, au reușit să între în culisele concertului, iar fotografiile făcute ”de cealaltă parte a baricadei” atestă acest fapt.

vestă reflectorizantă experiment

”Per total, experiența a dovedit că… niciodată nu vei afla ceea ce-ți dorești dacă nu încerci măcar să faci ceva în privința asta”, mai arată Alegretti, care discută despre ajutorul primit datorită vestei reflectorizante.

vestă reflectorizantă experiment

”Dacă aș putea să dau cuiva un singur sfat de viață, care să-i fie util pe viitor, ar fi să-i spun ”cumpără-ți o vestă reflectorizantă, e tot ceea ce trebuie să știi despre viață””, spune David.

vestă reflectorizantă experiment