Un accident rutier teribil a avut loc în această dimineață, pe DN 2, în județul Iași, acolo unde un autoturism cu patru pasageri a fost lovit în plin de un TIR. În urma impactului violent, mai multe echipaje medicale și de descarcerare au ajuns la fața locului, identificând numărul victimelor.
Un copil de doar 14 ani a fost una dintre victimele unui accident rutier petrecut în această dimineață în zona localității Cristești, județul Iași, acolo unde un TIR a lovit un autoturism în care se afla băiatul și alte trei persoane, dintre care două incarcerate și conștiente, una neîncarcerată și conștientă și băiatul de 14 ani, decedat, prins sub autotursim. Din păcate, în ciuda tuturor încercărilor medicilor de a resuscita copilul, rezultatul a fost negative, fiind declarat decesul.
„La faţa locului acţionează o autospecială de intervenţie cu module de descarcerare un echipaj de prim ajutor calificat SMURD de la Secţia de Pompieri Paşcani cu 8 subofiţeri şi o ambulanţă cu medic de la SAJ.
Echipajele sosite la locul intervenţiei au constatat că sunt 2 victime conştiente, încarcerate, o victimă conştientă, neîncarcerată şi un copil de 14 ani, decedat, prins sub autoturism. Cauza producerii accidentului rutier va fi cercetată de organele în drept”, au transmis reprezentanţii ISU Iaşi.
Un alt accident mortal a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, pe DJ 682, în afara oraşului Lipova, atunci când un tânăr de 19 ani a pierdut controlul volanului, iar într-o curbă, șoferul a intrat într-un parapet, impact care a provocat răsturnarea autoturismului. Împreună cu acesta se mai aflau alte două persoane, care se află în afara oricărui pericol.
Din păcate, pentru tânărul de 19 ani, impactul a fost fatal, medicii neputând să-l salveze. Poliţiştii Serviciului Rutier Arad au demarat o anchetă pentru a stabili toate împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
O altă tragedie a avu loc marți seară, în Brăila, acolo unde un șofer vitezoman a lovit în plin două afolescente care traversau strada pe trecerea de pietoni. Din păcate, una dintre fete, în vârstă de 17 ani, a murit pe loc, în timp ce copila de 14 ani a fost transportată la spital în stare gravă.
Potrivit martorilor, șoferul de 34 de ani conducea cu viteză excesivă, iar fetele ar fi traversat pe culoarea roșie a semaforului. În urm atragediei, polițiștii au demarat o anchetă pentru a descoperi cum a avut loc accidentul.
În urma accidentului, șoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ. Pentru a evita izbucnire aunor conflicte, la fața locului a fost nevoie de intervenția jandarmilor.