Irina Rimes și-a început cariera scriind, astfel că, deși se află printre cele mai îndrăgite cântărețe ale momentului, este căutată și din postura de compozitor. Printre artiștii care au abordat-o se numără și Andra Măruță, care are acum în palmares o piesă frumosă cu semnătura Irinei. De altfel, cele două nu colaborează doar astfel, ci au și o legătură puternică ce le aduce mereu împreună și în alte circumstanțe decât muzica.
Irina Rimes, cel mai tânăr jurat de la ”Vocea României”, este una dintre cântărețele momentului, dar, mai presus de toate, este compozitor, drept pentru care a și fost inclusă în topul celor mai de succes tineri din generația ”sub 30 de ani” de revista Forbes România.
Artista a declarat că și-a manifestat înclinația spre scris și compoziție încă de la o vârstă fragedă: ”compuneam poezii de când eram în clasa întâi. Îmi aduc aminte că am învățat să cânt, să scriu și să citesc acasă”. Acum, aflată pe culmile gloriei, a ajuns nu doar să scrie pentru ea, ci și pentru alții.
Printre cei care îi cântă melodiile sunt Alina Eremia, Inna, Raluka, Antonia, Karmen, dar și Andra. Pentru cea din urmă a scris ”Sunt Puternică”, piesă apreciată de public. De altfel, pentru Andra s-ar putea spune că a compus cu mai multă plăcere, pentru că cele două au o legătură neștiută de mulți.
Drumurile le-au adus împreună și la ”Vocea”, dar și la concertul special al Irinei, ”Cosmos”. Andra a fost unul dintre invitații speciali, iar cele două au cântat împreună hiturile momentului și au bucurat spectatorii. Artistele se doresc una în preajma celeilalte și pentru că Irina o are în minte pe Andra de când era mică, ascultându-i muzica cu drag, ceea ce înseamnă că este o parte din amintirile ei.