Astăzi se împlinesc 30 de ani de la decesul Mihaelei Runceanu. Cântăreața avea doar 34 de ani în moemntul în care a fost ucisă cu brutalitate de omul pe care îl credea prieten. Ce s-a întâmplat cu călăul marii cântărețe și cum este viața sa de acum?
Se împlinesc peste 34 de ani de când Mihaela Runceanu a dispărut de pe acest pământ. Marea solistă a fost ucisă cu brutalitate chiar în propria casă. Frumoasa cântăreață a lăsat o mare moștenire muzicală, dar și câteva generații de vedete care, din păcate, au uitat să-i poarte recunoștința. Pe data de 31 octombrie, cu puțin timp înainte să se împlinescă 30 de ani de la plecarea artistei de pe lume, foarte puțini din cei care i-au fost elevi i-au readus numele în prim-plan. Aceștia i-au dedicat exclusiv un specatcol la Sala Laurențiu Toma a Casei de Cultură a Studenților. Ultimul spectacol al acesteia a avut loc în luna octombrie a lui 1989, la Sala Radio, unde a îngenunchiat în fața publicului care a bisat de trei ori. Mihaela Runceanu avea mai apoi să moară pe 1 noiembrie, sugrumată în propria locuință de Daniel Cosmin Ștefănescu.
„Aveam șapte ani când am aflat că tatăl meu e criminalul Mihaelei Runceanu. Atunci n-am înțeles mare lucru, eram mică. Dar nici n-am povestit cuiva despre asta, mi se părea totuși grav. Mi s-a părut un tip liniștit, care nu bea alcool și vorbește frumos. A fost și la ziua mea cu câțiva ani în urmă. A băut o cola și atât. Am păstrat o vreme legătura, dar acum e plecat în Anglia și nu am mai dat de el. Poate o să mai vină, poate o să vrea să-și cunoască nepoții”
Maria, fiica lui Daniel Cosmin Ștefănescu.
Criminalul a ispășit 17 ani din pedeapsa de 25 de ani de închisoare, mai apoi și-a continuat viața liniștit. Acesta a plecat din România, presat de privirile și cuvintele oamenilor care îi aminteau la fiecare pas monstruozitatea comisă. Bărbatul a ales să poposească prin diferite țări străine multă vreme, mai apoi s-a stabilit pentru o mai bună bucată de timp în Londra, unde a prestat diverse munci.