Liderul Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, a fost ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Afganistan, într-un atac cu dronă, a anunțat luni, 1 august, în direct la televiziune, președintele american Joe Biden. Acesta era considerat drept creierul atentatelor din 11 septembrie 2011 și a fost unul dintre cei mai căutați teroriști din întreaga lume.
După multe căutări și încercări de a-l prinde pe fostul consilier al lui Osama bin Laden și noul liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri a fost localizat la Kabul, Afganistan și ucis în urma unei lovituri cu drona. Departamentul de Stat SUA a oferit o recompense de pâna la 25 de milioane de dolari pentru primirea unor informații care să conducă la arestarea sau condamnarea acestuia.
În cursul zilei de luni, președintele american a făcut anunțul care a bucurat o lume întreagă, respectiv, eliminarea unuia dintre cei mai mari teroriști ai lumii.
„Sâmbătă, la ordinele mele, Statele Unite au coordonat un atac aerian la Kabul, în Afganistan, care l-a ucis pe emirul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri. S-a făcut dreptate și acest lider terorist nu mai este”, a transmis liderul american, de la Casa Albă.
În ciuda faptului că a fpst de negăsit timp de zece ani, Ayman al-Zawahiri a fost considerat creierul atentatelor din 11 septembrie, de la Turnurile Gemene de la World Trade Center, în New York, şi la sediul Pentagonului în apropiere de Washington, acolo unde au fost uciși peste 3000 de oameni nevinovați.
Astfel, în urma morții sale, familiile îndoliate vor putea „întoarce pagina”, în încercarea de a depăși durerea și a fi consolate că cei vinovați au plătit pentru această tragedie internațională, a mai transmis Joe Biden.
De asemenea, președintele american a explicat că teroristul Ayman al-Zawahiri a fost văzut „în mod repetat şi pentru perioade lungi de timp pe balcon unde a fost lovit în cele din urmă” de o dronă, a menționat liderul american, în cadrul unei conferințe desfășurate la Casa Albă.
Potrivit unui oficial american, atacul cu dronă a putut fi lansat fără nicio prezență americană la sol, fiind efectuat cu cu două rachete Hellfire, însă a fost pregătit de luni de zile. Uciderea liderului Al-Qaida demonstrează, astfel, capacitatea SUA „de a identifica și localiza chiar și cei mai căutați teroriști din lume și să ia măsuri pentru a-i elimina”, a adăugat oficialul.
De menționat este faptul că avest anunț vine la un an de la retragerea haotică a forţelor americane din Afganistan, permiâțndu-le astfel talibanilor să preia din nou controlul asupra ţării după mai bine de douăzeci de ani.
Pe de altă parte, prezența lui Ayman al-Zawahiri la Kabul este o încălcare a acordurilor încheiate la Doha în 2020 cu talibanii, care s-au angajat să nu găzduiască Al-Qaida pe teritoriul lor.
În urma atacului cu dronă, ministrul afgan de Interne a negat informaţiile privind uciderea liderului Al-Qaida, însă a declarat pentru AFP că o rachetă a lovit „o casă goală” din capital, condamnând astfel acțiunile SUA.
`