Zodiile care trec printr-o mare criză financiară. Ajung în pragul falimentului. Uranus în Taur provoacă multe schimbări în viitor. Uranus se va afla în Taur până în aprilie 2026. Sunt anunțate schimbări șocante. Uranus în Taur provoacă modificări la capitolul bani, mediu, sustenabilitate și producție alimentară. Uranus în Taur aduce și descoperiri tehnologice, revoluționează modul în care este privit Pământul.
Uranus în Taur are și efect asupra banilor. Se știe că ultima dată Uranus a fost în Taur între anii 1934 și 1941. Specialiștii anunțau că acesta a fost vârful crizei financiare, comerciale și bancare mondiale. Când Uranus revine în această zodie se schimbă modul de raportare la bani, valori și securitate financiară.
Taurul este un semn de Pământ, asociat cu natura și grădinăritul. Uranus în Taur poate schimba percepția asupra mâncării. Uranus în Taur își pune amprenta și asupra interiorului unei persoane. Zodiile ar putea fi îndemnate să își redefinească valoarea, să își regăsească strălucirea fundamentală, cu grijă mereu față de natură.
Uranus în Taur te poate face să economisești mai mult carburant, mai multă electricitate. Până în aprilie 2026, Uranus mai are vreme să provoace „zguduieli”. Asta cu atât mai mult cu cât pe data de 26 iulie urmează o întâlnire rară cu Nodul Nord al destinului.
Zodiile se pot aștepta la flash-uri îndreptate spre zone precum valorile morale, banii, averea, bunurile materiale. Zodiile mai pot simți o mare putere de a schimba zona de viață cu scopul obținerii securității financiare sau a confortului. Chiar dacă acest lucru presupune ruptura de ceea ce fac în prezent acum și de locul în care sunt acum.
Cu toate că Uranus se întâlnește cu Nodul Nord o dată la 15 ani, acest aspect în conjuncție în Taur s-a petrecut ultima dată în anul 180 D. Hr, iar următorul va fi în anul 2357. Efectele acestei întâlniri se vor resimți mulți ani de acum înainte. Și deși ți se va părea o buclă, acesta va modela viitorul fiecărei persoane la capitolul finanțe, sustenabilitate și nu numai.