Se spune că nu banii aduc fericirea. O fi, oare, adevărat? Cel mai tânăr multimilionar din afacerile IT de la noi din țară subliniază că, deși a cunoscut succesul din punct de vedere financiar, nu asta i-a adus fericirea. Evocând momentul în care a câștigat primul milion de dolari, Sebastian Dobrincu, a susținut că atunci când s-a uitat în cont nu a simțit niciun fel de emoție. Află ce a făcut, când a câștigat un milion de dolari!
Sebastian Dobrincu a cunoscut succesul de la o vârstă fragedă. La doar 7 ani, a descoperit că este pasionat de programare. Timp de zece ani de zile, a investit în cunoaștere și expertiză, după care și-a deschis o platformă de marketing digital, ce poartă denumirea de Storyheap. Printre clienții acesteia se numără persoanele fizice și/sau juridice, precum: Selena Gomez, Tumblr, Hulu, Universal Music, Shake Shack.
Destinul i-a surâs tânărului român de 23 de ani. A reușit să fie, în prezent, unul dintre cei mai tineri multimilionari din Silicon Valley. Potrivit zvonurilor, ar avea o avere estimată la două milioane de dolari. Băiatul susține, însă, că nu banii aduc fericirea în viață. Spune că a realizat acest lucru atunci când a privit pe ecran cei un milion de dolari câștigați, față de care, în ciuda așteptărilor, nu ar fi simțit nimic.
Tânărul afacerist și-a imaginat momentul în care atinge un milion de dolari drept unul senzațional, plin de bucurie și împlinire că a reușit să își atingă un țel stabilit de mult timp. Însă, potrivit spuselor sale, lucrurile nu au decurs așa.
Ce a făcut Sebastian Dobrincu, pus față în față cu adevărul? S-a întors la muncă. De altfel, era conștient că va ajunge să câștige o astfel de sumă, fiindcă remarca mereu trendul ascendent al companiei. Ce se întâmplă cu afacerile tânărului?
Sebastian Dobrincu a mărturisit, recent, că momentul în care a câștigat un milion de dolari ar fi trebuit să îl simtă precum o bucurie a unei persoane care câștigă la Loto. Cel puțin, asta era ideea sa despre eveniment când era puțin mai mic. Deși își imagina că se va auto-lăuda și se va aprecia singur pentru câștigarea sumei de un milion de dolari, tânărul a susținut că, în realitate, lucrurile au stat diferit.
Citește și: Ce vrea să deschidă Sebastian Dobrincu în România: „O să încerc să repar ce m-a afectat pe mine” VIDEO
„Eram în New York, în lounge-ul locului unde stăteam și munceam mult în perioada aceea. Atunci când muncești mult, te pierzi în muncă. Pierzi noțiunea timpului, nu îți dai seama cum trece timpul. Noi acumulam bani atunci. Începea să crească compania, să crească veniturile. Și vedeam, simțeam că vine momentul acela. L-am preconizat, nu s-a întâmplat de pe o zi pe alta, să zic că nu-mi vine să cred. Știam, vedeam trendul ascendent.
Și mă așteptam ca momentul în sine, când văd un milion în cont, să zic „Wow, ce moment memorabil!”. În realitate, am văzut un milion și zic că ar trebui să simt ceva, o senzație, o bucurie. Nimic n-am simțit. Mă uitam la ecranul ăla și zic „Ok, acum ce?”. Atunci mi-am dat seama că banii nu aduc fericirea. Pentru că nu am simțit niciun moment de fericire. M-am simțit mândru că s-a întâmplat ce visam de atâta timp, apoi m-am întors să muncesc”, a mărturisit Sebastian Dobrincu într-un interviu citat de wowbiz.ro.